Reorganizarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) sub conducerea vicepreședintelui Sorin Mititelu a stârnit îngrijorări profunde în rândul Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.). Potrivit acestora, reforma a dus la o diminuare drastică a personalului responsabil cu supravegherea pieței de asigurări, punând astfel în pericol stabilitatea sectorului. C.O.T.A.R. solicită intervenția urgentă a Parlamentului și Guvernului pentru a preveni repetarea unor situații catastrofale precum falimentele firmelor Astra, Carpatica, City Insurance și Euroins, care au afectat grav asigurații din România.
”Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) atrage atenția Parlamentului României și Guvernului în legătură cu efectele pe termen scurt, mediu și lung pe care le are decizia vicepreședintelui ASF Sorin Mititelu de a „reorganiza” instituția, pentru că nu a făcut altceva decât să elimine posibilitatea reală de supraveghere a companiilor de asigurări.
COTAR l-a contestat de la început pe vicepreședintele ASF Sorin Mititelu, având în vedere mai ales trecutul acestuia în relația cu asigurătorii. S-a dovedit că tot ceea ce a făcut, după ce Parlamentul l-a numit în funcție, peste sectorul Asigurări, a fost doar în beneficiul firmelor de asigurări și în detrimentul asiguraților. Acum, același Sorin Mititelu a eliminat orice posibilitate reală de supravedghere a pieței de asigurări, prin așa-zisa reformă a ASF.
Reorganizarea ASF a fost doar o reducere de personal făcută în beneficiul acelorași firme de asigurări pe care le-a ajutat până acum, atât prin acțiune, cât și prin nonacțiune – reducere ideală pentru aplicarea rețetei succesului, în beneficiul asigurătorilor: fără controale, fără amenzi, indiferent cât de evidentă a fost creșterea nejustificată a tarifelor RCA, chiar și în perioada în care Guvernul a plafonat aceste tarife.
Sorin Mititelu a făcut totul pentru a favoriza firmele de asigurări, iar cazuri precum Euroins sau City Insurance s-ar putea repeta, fără intervenția din partea ASF. Iată ce a însemnat această „reorganizare”: pe de o parte au fost eliminați angajații care se ocupau de controlul firmelor de asigurări, pe de altă parte au fost numiți în funcții de conducere oameni „de casă”, la rândul lor imposibil de verificat.
Posturile de conducere ocupate în ASF prin numire și nu prin concurs nu sunt doar simple sinecuri pentru apropiații celor care au votat actuala conducere a Autorității, ci sunt cei care garantează beneficiile pe care le primesc firmele de asigurări, prin lipsa controalelor sau a sancțiunilor. Iar Mititelu a eliminat atribuțiile de control ale altor angajați care ar fi putut garanta că piața de asigurări este supravegheată. Totul s-a făcut până la jumătatea anului trecut”, transmit cei de la C.O.T.A.R. în comunicatul remis presei.
”Ultimele două falimente au aruncat efectiv în haos piața asigurărilor RCA”
Mai departe cei de la C.O.T.A.R. arată că ”până pe 30 iunie 2024, supravegherea asigurătorilor din punct de vedere prudențial și al conduitei era realizată de patru servicii de specialitate, cu 31 de salariatâți, dar prin „reorganizare” s-au eliminat peste două treimi din totalul angajaților, aceeași muncă fiind făcută în continuare doar cu 10 angajați. În acest fel, cei rămași să lucreze de trei ori mai mult sunt supraîncărcați cu sarcini mult mai mari decât în mod normal, astfel încât să nu poată avea timp să verifice companiile de asigurări.
Pentru a se asigura că-i supraîncarcă suficient cât să nu poată face verificări reale, Sorin Mititelu a mai adăugat o cerință: să nu mai verifice în integralitate o singură companie de asigurări, ci fiecare angajat care are aceste atribuții să verifice simultan mai mulți asigurători. Astfel, fiind obligați să verifice 3 sau 4 companii de asigurări, niciun angajat nu va putea face controalele corect, deci nu se vor găsi nereguli și nu se vor aplica sancțiuni.
Cel mai important aspect, în această „reorganizare” a ASF în beneficiul firmelor de asigurări este că în lipsa supravegherii se pot repeta oricând situațiile care au dus, în ultimii ani, la falimentele firmelor Astra, Carpatica, City Insurance și Euroins. Ultimele două falimente au aruncat efectiv în haos piața asigurărilor RCA și situația a condus la creșterile aberante ale prețurilor polițelor RCA pentru care pare să nu mai existe nicio soluție”.
În final cei de la C.O.T.A.R. cer Parlamentului și Guvernului României să facă o schimbare în conducerea ASF, ”pentru a salva România de un nou dezastru pe care l-ar putea produce un nou faliment!”
Foto descriptiv. Sursă foto: arhiva
Citiți, de aseemnea, pe anchetaonline.ro:
A vrut curent electric gratis și a ajuns după gratii! Bărbat din Câmpulung reținut