anchetaonline.ro

Avortul, condiționat de acordul soțului? Propunerea explozivă a Patriarhului Kirill în Rusia

de | 30.01.2026 10:34 | Lifestyle, Național

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, susține introducerea unei legi care să condiționeze avortul de consimțământul soțului, invocând vulnerabilitatea emoțională a femeilor și necesitatea creșterii natalității. Propunerea se înscrie într-un demers mai amplu al autorităților ruse și al Kremlinului de a combate declinul demografic accentuat de război și de politicile sociale restrictive.

Potrivit patriarhului, decizia de întrerupere a sarcinii nu ar trebui să aparțină exclusiv mamei, întrucât femeile se pot afla într-o stare de vulnerabilitate emoțională, mai ales la începutul sarcinii. Kirill a susținut că rolul soțului este esențial în acest proces, acesta putând oferi sprijin și stabilitate în momente critice. În argumentația sa, patriarhul l-a citat și pe președintele Vladimir Putin, afirmând că deciziile legate de copii trebuie luate „de întreaga familie”.

Sursă foto: basilica.ro

„Cred că ar fi corect ca avortul să fie imposibil prin decizia exclusivă a mamei, fără consimţământul tatălui, în cazul, desigur, în care căsătoria a fost înregistrată”, a spus patriarhul Kirill, vorbind în faţa Senatului, potrivit celor de la stiripesurse.ro.

Inițiativa este susținută de deputați ai partidului de guvernământ, care susțin că aproximativ un milion de copii nu se nasc anual din cauza avorturilor. În acest context, Biserica Ortodoxă Rusă s-a implicat activ în campanii anti-avort, inclusiv prin trimiterea de scrisori femeilor însărcinate.

Demersul face parte dintr-o strategie mai amplă a autorităților ruse de a stimula natalitatea, pe fondul scăderii dramatice a numărului de nașteri, accentuată de războiul din Ucraina și de așa-numita „gaură demografică” generată de generațiile anilor ’90. Kremlinul promovează familiile numeroase și a adoptat recent măsuri restrictive împotriva ideologiei „childfree” (care urmăreşte recunoaşterea dreptului femeilor de a nu avea copii, printre alte măsuri), în timp ce Vladimir Putin susține ca fiecare femeie rusă să aibă cel puțin trei copii.

Foto descriptiv. Sursă foto: basilica.ro

Citiți, de asemenae, pe anchetaonline.ro:

Atenție, argeșeni! Mesaje false în numele ANAF vă pot lăsa fără bani în cont

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole