Bani pentru monitorizarea și supravegherea video a spațiului public. Vezi în ce comune din Argeș

de | 06.01.2023 19:18 | După locație, După subiect, Economic, Județean, Național, Rural, Știri

Alți bani pentru județul Argeș. De această dată, este vorba de patru proiecte finanțate prin Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență. Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 156 de noi contracte finanțate prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență, potrivit comunicării publicate pe site-ul instituției.

Contractele încheiate între autorități publice locale din 150 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin realizarea unor baze de date GIS la nivel local și a unor sisteme inteligente de management local pentru dezvoltarea de servicii și structuri de sprijin, specializate pentru administrația publică, precum și prin achiziționarea unor sisteme de monitorizare și siguranță a spațiului public și a unor drone pentru inspectarea zonelor și situațiilor de risc, iar valoarea totală a acestora este de 201.698.245,83 de lei. Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 2.608 contracte de finanțare, în valoare totală de 19.140.319.163,67 de lei, a precizat ministrul.

Patru proiecte, în Argeș

Printre noile contracte semnate sunt și patru din Argeș. Astfel, comuna Săpata, pentru proiectul ”Realizare Baze de date GIS la nivel local /Date deschise – platformă de date deschise în care datele disponibile la nivel de localitate (date sectoriale) sunt accesibile publicului, în comuna Săpata, județul Argeș” are o finanțare totală de 158.166,35 lei; comuna Recea, pentru proiectul ”Realizare Baze de date GIS la nivel local /Date deschise – platformă de date deschise în care datele disponibile la nivel de localitate (date sectoriale) sunt accesibile publicului, în comuna Recea, județul Argeș”, are o finanțare totală de 158.166,35 lei; comuna Lunca Corbului, pentru proiectul ”Modernizare și extindere sistem de monitorizare și supraveghere video a spațiului public în comuna Lunca Corbului, județul Argeș”, are o finanțare totală de 279.837,28 lei; comuna Buzoești, pentru proiectul ”Modernizare și extindere sistem de monitorizare și supraveghere video a spațiului public în comuna Buzoeşti, județul Argeş”, are o finanțare totală de 279.837,28 lei.

Foto descriptiv. Sursă foto: ziaruldebacau.ro

Citiți de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ministerul Dezvoltării. Peste 126 milioane lei pentru proiecte cu finanțare din PNRR

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Buzoești | Lunca Corbului | Ministerul Dezvoltării | Recea | Săpata