Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 36 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc.
Bărbatul a fost prins în flagrant delict, în seara de 16 octombrie în timp ce comercializa aproximativ 600 de grame de canabis (drog de risc),, se arată într-o informare a IPJ Argeș.
După ce acesta a fost prins a fost pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința acestuia din județul Olt, acolo unde a fost descoperită și ridicată o altă cantitate de canabis. Au mai fost găsite și obiecte destinate porționării și cântăririi de droguri, alături de alte mijloace de probă.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus mați, 16 octombrie reținerea bărbatului, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
De precizat că această acțiune a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Craiova.
„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai transmit polițiștii.
Foto: IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Un bărbat din Argeș și-a amputat în mod accidental degetele. Polițiștii i-au venit în ajutor