Un șofer de 39 de ani din Poiana Lacului a fost prin băut la volan.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului l-au depistat pe bărbat la data de 11 noiembrie, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, pe DC 165, rezultând indicii cu privire la posibilul consum de alcoolul.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
Oamenii legii i-au întocmit acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările în acest caz continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













