anchetaonline.ro

Bărbat de 40 de ani și femeie de 56 de ani condamnați!

de | 03.04.2026 23:47 | Eveniment, Județean

Polițiștii din Argeș au pus recent în executare mandate de închisoare pentru doi cetățeni condamnați pentru infracțiuni grave. Un bărbat de 40 de ani din Ștefănești a primit 5 ani de detenție pentru trafic de droguri de mare risc, iar o femeie de 56 de ani din Corbeni a fost condamnată la 1 an, 4 luni și 180 de zile pentru furt, recidivă și tulburare de posesie. Ambii au fost predați Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru executarea pedepsei.

Joi, pe 2 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, privind pe un bărbat de 40 de ani, din Ștefănești. Cel în cauză a fost condamnat la 5 ani de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de efectuare fără drept de operațiuni comerciale cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc, ambele în forma continuată. Potrivit celor de la IPJ Argeș, cel în cauză a fost introdus într-o unitate a Administrației Naționale a Penitenciarelor, în vederea executării pedepsei.

Tot joi, 2 aprilie, de această dată polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Curtea de Argeș, privind pe o femeie de 56 de ani, din Corbeni.

Cea în cauză a fost condamnată la un an, 4 luni și 180 de zile de închisoare, ca urmare a săvârșirii, în stare de recidivă, a infracțiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătorești, furt și tulburare de posesie.

Totodată, potrivit sursei citate, cea în cauză a fost introdusă într-o unitate a Administrației Naționale a Penitenciarelor, în vederea executării pedepsei.

Foto descriptiv. Sursă foto: Satmareanul

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

A încercat să scape, dar a fost prins! 4 greșeli care l-au costat scump pe un șofer din Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole