INFORMAȚII NOI
Detalii noi în cazul scandalului de joi, de pe strada Violetelor din Pitești. În urma cercetărilor desfășurate de polițiști și a probatoriului administrat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 51 de ani, din Pitești.
Acesta fost prezentat astăzi, 24 aprilie de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările în acest caz continuă, pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
ȘTIRE INIȚIALĂ, 23 aprilie
Un scandal a avut loc pe o stradă din Pitești, azi, 23 aprilie. În urma conflictului mai multe persoane au fost duse la audieri iar un bărbat de 41 de ani a ajuns la spital.
Potrivit Compartimentului Relații Publice din cadrul IPJ Argeș, în această după-amiază polițiștii piteșteni au fost sesizați despre o stare conflictuală petrecută pe str. Violetelor.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, fiind direcționate pentru măsuri de ordine și un echipaj din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, precum și un echipaj din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș, starea conflictuală fiind aplanată.
Din primele verificări a rezultat că trei persoane, ocupante ai unui autovehicul, identificate ca fiind un bărbat de 51 de ani, o femeie de 50 de ani și un minor de 13 ani, ar fi agresat un bărbat de 41 de ani și i-ar fi provocat avarii autoturismului.
Bărbatul agresat a fost transportat la spital, pentru investigații medicale iar ocupanții celuilalt autovehicul au fost depistați și conduși la sediul poliției, pentru cercetări, informează polițiștii argeșeni care mai transmit că la acest moment verificările sunt în curs, pentru stabilirea stării de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Conform surselor judiciare citate de News.ro, persoanele implicate în scandal se cunoșteau, iar scandalul ar fi pornit de la postare pe o rețea de socializare. Acestea mai susțin că, în timpul conflictului, a fost utilizat un topor, însă victima, care a fost transportată la spital, nu este în stare gravă.
UPDATE
Verificările au fost preluate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea stării de fapt și a participării persoanelor implicate, pentru luarea măsurilor legale care se impun, mai transmit reprezentanții IPJ Argeș.
Sursă foto: observatornews.ro/descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
(Video) Polițistă de 27 de ani, anchetată după ce a aruncat o petardă la poarta unui piteștean