Incredibil ce a putut să facă un un bărbat de 52 de ani din Pitești! Acesta este acuzat de agresiune sexuală.
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală și l-au reținut, se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.
În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii s-a stabilit că în ziua de 3 septembrie bărbatul ar fi agresat sexual o colegă de serviciu.
După administrarea probatoriului, la data de 12 septembrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Bucureșteni prinși la furat într-un magazin din Pitești! Au fost reținuți!