Cercetări finalizate într-un dosar privind conducerea sub influența alcoolului!
În ziua de 8 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Mioveni au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind conducerea sub influența alcoolului.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 9 iulie a.c., un bărbat de 62 dr ani, din Mioveni, a fost depistat de polițiști pe str. Dogarilor din Mioveni, după producerea unui eveniment rutier din care au rezultat doar pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Astfel, din analizelem de specialitate, a resultat că bărbatul avea o valoare a alcoolemiei mai mare decât limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Polițiștii rutieri argeșeni au acționat în ultimele 24 de ore împreună cu structurile de ordine publică, în 32 de filtre rutiere, fiind efectuate 377 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
În urma abaterilor constatate de către polițiștii rutieri, au fost aplicate, pentru abateri la normele rutiere, 244 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 42.600 de lei, fiind reținute 11 permise de conducere și retrase 25 de certificate de înmatriculare.
De precizat că din totalul abaterilor la regimul rutier constatate de polițiști, 96 au fost depășiri ale regimului legal de viteză, iar dintre acestea, 3 au fost prin depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală, abateri cu grad de pericol ridicat ce au prevăzută măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptuilui de a conduce pentru 90 de zile.
Au fost constatate de asemnea alte abateri, privind conducerea sub influența alcoolului, cu grad de pericol ridicat, 2 conducători auto fiind depistați conducând sub influența băuturilor alcoolice, valoarea alcoolemiei fiind în limite ce atrage răspunderea contravențională (până în 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Polițiștii au constatat și o situație în care, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, (1,10 mg/l) fiind întocmit dosare penal.
Fiecare dintre situațiile privind conducerea sub influența alcoolului au ca măsură complementară reținerea permisului de conducere, fără drept de circulație începând cu momentul constatării, transmit polițiștii argeșeni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro