Bărbat din Curtea de Argeș, cercetat penal, după ce a braconat un mistreț
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic și transportul vânatului dobândit sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii.
Astfel, în urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul s-ar fi deplasat în fondul cinegetic de pe raza comunei Golești, din județul Vâlcea, unde a împușcat un mistreț, cu o armă de vânătoare deținută legal, fără autorizație de vânătoare individuală sau colectivă. Apoi a transportat mistrețul la locuința sa.
Ulterior, în data de 7 mai, bărbatul a fost depistat ComunaTigveni, la intrarea ce face accesul prin fondul forestier către satul Blaju, având în autoturism o pușcă de vânătoare, frântă și mai multe cartușe, aflate într-o husă verde.
Dosarul în cauză a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de trimitere în judecată, precum și confiscarea armei și a muniției deținute.
foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Veste bună pentru cei care vor să devină detectivi particulari! Au început înscrierile