În zilele de 27 și 28 septembrie, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care
încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Potrivit IPJ Argeș, polițiștii rutieri au acționat în 105 filtre rutiere, fiind efectuate 810 de testări pentru depistarea consumului de alcool și droguri.
Ca urmare a abaterilor constatate de către polițiștii rutieri, au fost aplicate 754 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 170.000 de lei. Totodată, oamenii legii au reținut 32 de permise de conducere și au retras 45 de certificate de înmatriculare.
Printre cei care au rămas fără permis se numără și un bărbat de 56 de ani, din Mihăești.
Ieri, 28 septembrie, bărbatul conducea un autoturism pe DN 73, iar pe raza comunei Piscani a fost oprit de polițiști, pentru un control de rutină.
În urma testării cu aparatul etilotest, au rezultat indicii cu privire la consumul de alcool, valoarea rezultată fiind peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost dus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele bărbatului au fost întocmite documente procedurale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar permisul de conducere i-a fost reținut.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea condițiilor necesare pentru răspunderea penală, în privința valorii alcoolemiei în sânge, prin analize de laborator.”, transmite IPJ Argeș
Sursă foto: opiniatimisoarei.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Favoruri sexuale în schimbul unei avansări! Comandant militar, acuzat de trafic de influență