Un bărbat aflat aproape în stare de inconștiență a fost salvat, în această dimineață, 8 august 2025, de un echipaj al Poliției Locale Pitești. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 07:30, în zona Podul Viilor, unde polițiștii se aflau în patrulare.
Aceștia au observat bărbatul căzut pe un teren viran și au intervenit imediat, acordându-i primul ajutor până la sosirea echipajului de la Ambulanță. Până la momentul preluării de către cadrele medicale, bărbatul și-a recăpătat cunoștința.
Tot în această săptămână, în nopțile de miercuri, 6 august, și joi, 7 august, începând cu ora 20:00 și până dimineața, polițiștii din cadrul Serviciului Intervenție la Evenimente au desfășurat controale în mai multe zone din municipiul Pitești.
Au fost vizate persoanele care tulbură liniștea publică, consumă alcool pe domeniul public sau lasă mizerie în urmă. În urma acțiunilor, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în conformitate cu Legea 61/1991.
De asemenea, au fost verificate parcurile și locurile de joacă pentru copii, pentru a asigura un mediu curat și sigur.
Reprezentanții Poliției Locale fac apel la cetățeni să semnaleze orice situație care afectează ordinea și liniștea publică, garantând o intervenție promptă și eficientă.
Sursă foto: Poliția Locală Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Andi Săbăreanu va fi condus pe ultimul drum marți, 12 august