Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, a fost reținut, miercuri, după o șicanare în trafic care s-a soldat cu moartea unei persoane și rănirea gravă a unei fetițe.
Evenimentul s-a petrecut în zona localităţii Frătăuții Vechi, marți, 20 iunie 2023, în jurul orei 21:45.
Potrivit verificărilor preliminare ale polițiștilor, autoturismul care era condus de către un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Rădăuţi, în timp ce se deplasa pe DJ 178C, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un cap de pod.
În urma impactului, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Rădăuţi, a murit. El era pasager pe scaunul dreapta faţă.
De asemenea, și o minoră, în vârstă de patru ani, pasageră în acelaşi autovehicul, a fost rănită grav.
Deoarece în cadrul cercetărilor au existat mai multe suspiciuni cu privire la eveniment, a fost constituită o echipa operativă complexă coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, relatează stirileprotv.ro
În urma cercetărilor, au fost obţinute indicii temeinice cu privire la o şicanare anterioară în trafic cu un alt vehicul, condus de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Frătăuţii Noi.
În urma activităţilor de cercetare penală, tânărul a fost arestat pentru 24 de ore. De asemenea, el a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările vor continua.
sursă foto newsbucovina.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro