Un echipaj al Poliției Locale – Intervenție la Evenimente a depistat,astăzi, 21 octombrie în jurul orei 12:00, în zona Finanțelor Publice, o persoană care apelează aproape zilnic la mila trecătorilor, cerșind.
„Persoana în cauză este bine cunoscută de polițiștii locali, având, de la începutul anului și până în prezent, 18 sancțiuni pentru practicarea cerșetoriei”, transmite Poliția Locală Pitești.
Persoana se numește B.L., este un bărbat în vârstă de 78 de ani, cu domiciliul în Ștefănești, care are pensie, locuință și aparținători legali, însă acest lucru nu l-a împiedicat să înșele cetățenii, determinându-i să-i ofere bunuri sau bani, transmit polițițtii.
Aceștia subliniază faptul cî pentru a stopa acest fenomen neplăcut,cetățenii trebuie să nu mai ofere bunuri acestor persoane.
„Doar așa putem opri cu adevărat cerșetoria. În multe cazuri, în spatele aparenței de cerșetor se ascund oameni înstăriți, cu venituri mai mari decât mulți dintre noi.”, mai adaugă polițiștii locali din Pitești care mai transmit că acțiunile de control vor continua.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
(Video) Percheziții în Argeș pentru combaterea spălării banilor