Un accident rutier a avut loc în această după-amiază pe centura municipiului Câmpulung.
Din primele informații, un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani a fost acroșat de un autoturism.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale, dar și oamenii legii.
Potrivit ISU Argeș, în urma impactului, bărbatul ar fi suferit un traumatism la nivelul capului, însă era conștient și cooperant.
Echipajul medical sosit la fața locului l-a transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Potrivit participanților la trafic, bărbatul ar fi încercat să traverseze strada neregulamentar în momentul în care a fost acroșat de autoturism, însă circumstanțele exacte ale producerii accidentului vor fi stabilite de oamenii legii, în urma cercetărilor.
Din cauza evenimentului, traficul în zonă s-a desfășurat îngreunat.
Sursă foto: Info Trafic Pitești Județul Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro













