Culmea inconștienței. Un tânăr de 28 de ani, din comuna Negrași, s-a urcat la volan chiar dacă știa că este sub influența băuturilor alcoolice și nu deține permis de conducere. Mai mult decât atât, mașina pe care a condus-o nu avea asigurare, iar ITP-ul era expirat.
Totul s-a petrecut în seara zilei de 20 august, în jurul orei 23:30. Cursa i-a fost întreruptă de polițiști, deoarece argeșeanul a avut ghinionul de a fi oprit în trafic, pentru un control de rutină.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere. Totodată, polițiștii argeșeni au constatat și faptul că acesta avea valabilitatea inspecției tehnice periodice expirată și nu deținea poliță de asigurare de răspundere civilă auto.
De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că se afla sub influența alcoolului, fapt pentru care el a fost dus la o unitate medicală, însă a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pentru isprava sa, bărbatul s-a ales cu dosar penal, dar și cu amendă în valoare de 1.305 lei, precum și cu certificatul de înmatriculare al autoturismului reținut.
foto descriptiv bzi.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident rutier produs de un șofer beat la primele ore ale dimineții, în Costești!