Și beat, și cu permisul anulat! Piteștean reținut de polițiști
Un piteștean a fost reținut de polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, după ce a fost prins în trafic nerespectând legea.
Mai exact, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a fost depistat în noaptea de 5 spre 6 aprilie, în timp ce conducea o mașină pe str. Argedava din municipiul Pitești, deși avea permisul de conducere anulat.
Mai mult, polițiștii l-au testat pe piteștean cu aparatul etilotest, iar în urma verificării a rezultat că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice. Etilotestul a arătat un rezultat de 0.35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma faptei sale, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „conducere drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat”, potrivit Poliția Argeș.
Miercuri, piteșteanul va fi prezentat Parchetului cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Accident cu două autoturisme! Mașină a companiei Engie- răsturnată în Bascov