Cât au (mai) produs firmele mari ale Argeșului în 2021. PRODUCŢIE (I)

de | 10.06.2022 21:30 | Economic, Județean

Deşi în 2021 măsurile s-au mai relaxat faţă de anul anterior, iar activitatea din producţie s-a desfăşurat fără întreruperile din primul an de pandemie, majoritatea companiilor argeşene nu au reuşit să revină la cifrele de dinainte de Covid.

Într-un judeţ mult prea dependent de industria auto, blocajul creat de criza componentelor electronice s-a resimţit puternic în toate companiile din acest sector. Nici firmele de construcţii nu au avut un an mai satisfăcător, preţurile uriaşe ale materialelor de construcţii precum şi lipsa banilor pentru investiţii diminuând semnificativ businessurile din acest domeniu. Cel mai bine au mers afacerile din transporturi şi comerţ, cu creşteri mari mai ales pe zona de medicamente şi alimente. Cum s-a concretizat anul 2021 în bilanţurile marilor companii din judeţ – citiţi în materialul care urmează!

Industria auto – zdruncinată de criza componentelor electrice

uzina dacia mioveni sandero 30474700 - Cât au (mai) produs firmele mari ale Argeșului în 2021. PRODUCŢIE (I)

Dacia – devansată pentru prima dată după 7 ani de Petrom

Faţă de 2020, Dacia, cel mai mare exportator român, a reuşit să-şi sporească producţia şi, implicit, cifra de afaceri şi profitul, însă creşterea a fost sub aşteptări. Astfel, bilanţul la finalul anului trecut consemnează o cifră de afaceri de 21,44 miliarde lei – cu 17% mai mare decât în anul declanşării pandemiei – şi un profit de aproape 500 de milioane de lei, ce-i drept cu circa 65 procente  mai mare decât în anul anterior.

Cifrele sunt însă în continuare departe de cele de dinaintea pandemiei, când Dacia se apropia de afaceri totale de 25 miliarde lei, în vreme ce profiturile francezilor săreau de 660 milioane lei. De altfel, pentru prima dată după şapte ani, uzina din Argeş este devansată de Petrom în topul celor mai mari businessuri din România.

Îngrijorătoare, însă, par să fe două aspecte legate de viitorul Dacia: pe de o parte faptul că, pentru al doilea an consecutiv, numărul angajaţilor de pe platforma de la Mioveni a continuat să scadă, în 2021 pierzând în medie circa 740 de salariaţi, după ce în 2020 numărul acestora se mai diminuase cu aproape 1000; pe de altă parte, planurile francezilor privind posibilitatea vânzării unei părţi consistente din pachetul de acţiuni de la uzina din România şi declaraţiile date cu jumătate de gură de către reprezentanţii Renault pun sub semnul incertitudinilor viitorul Dacia, pentru prima dată de la privatizarea uzinei.

productie 2021

Cifre sub aşteptări la fabricile de componente

Criza acută de componente electrice necesare fabricării automobilelor a afectat întreaga industrie dezvoltată pe orizontală în jurul Dacia, care spera la un reviriment ceva mai efervescent după dezastrul din 2020. Aşa se face că, în vreme ce unele companii din industria componentelor auto au reuşit să înregistreze uşoare creşteri, fără a atinge însă cifrele din 2019, altele au înregistrat scăderi.

GIC Nosag Metal, una dintre cele mai puternice firme de componente cu capital românesc, controlată de către omul de afaceri Gheorghe Badea, a înregistrat o cifră de afaceri de peste 360 milioane lei, cu 21% mai mare decât în 2020, dar cu peste 20 de milioane lei sub cea din 2019. În schimb, Subansamble Auto, cealaltă cunoscută firmă din portofoliul aceluiaşi om de afaceri, şi-a continuat trendul descrescător, afacerile acestei companii fiind cu circa 8 procente mai mici faţă de anul anterior.

În scădere au fost şi afacerile Delta Invest, compania controlată de Nicolae Movileanu, care pe lângă producţia de componente auto, este cunoscut şi pentru investiţiile masive în turismul de pe litoral. Delta Invest a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri sub 190 milioane lei, ceea ce înseamnă o diminuare a businessului cu peste 20% faţă de primul an al pandemiei.

Bilanţuri pozitive la finalul lui 2021 au înregistrat companiile Ronera Rubber din Bascov – cifră de afaceri de 61,6 milioane lei, cu 7,4% mai mare, şi un profit net majorat cu 30% – şi VM Comp din Ştefăneşti – creştere a cifrei de afaceri de 27,7%, până la peste 44 milioane lei, şi un profit cu 56% mai mare.

Firme din producţie cu afaceri în creştere

O creştere semnificativă a raportat New Design Composite, al cărei management axat pe adaptarea la cerinţele pieţei s-a dovedit eficient: astfel, în 2021 firma condusă de Olimpia Doru a înregistrat o cifră de afaceri de peste 30,8 milioane lei, cu peste 50% mai mare decât în 2020, când era sub 20 de milioane.

Acelaşi trend ascendent îl regăsim şi în cifrele producătorului de ambalaje Pentarom,ale cărui afaceri au crescut anul trecut la 59,3 milioane lei, faţă de 42,5 milioane în anul precedent, ceea ce se traduce într-o majorare a businessului de 40%, concomitent cu o creştere de şase ori a profitului net, care în 2021 a fost de peste 7 milioane lei.

În creştere este şi cea mai mare afacere cu mobilă din judeţ, Venus BCLMob, care anul trecut a vândut mobilă de peste 27,3 milioane lei, faţă de 25,3 milioane în primul an al pandemiei.

Producţia alimentară, stimulată de creşterea consumului în pandemie

Pentru majoritatea companiilor din producţia alimentară, pandemia nu a reprezentat un impediment, dimpotrivă, cele mai multe au făcut vânzări record în primul an de Covid, tendinţă care s-a menţinut şi în 2021. Fără îndoială, cea mai spectaculoasă creştere se regăseşte în bilanţul  producătorului de ouă Haditon, care la finalul lui 2021 aproape că şi-a triplat cifra de afaceri şi profitul. Astfel, de la 27 milioane lei în 2020, businessul fraţilor Hadi şi Tony Khoury a crescut la peste 66 milioane, în vreme ce profitul a ajuns la peste 5 milioane lei, faţă de doar 1,7 milioane în anul anterior.

În creştere a fost şi afacerea cu porcine de la Costeşti a oamenilor de afaceri Cătălin Ene şi Sorin Cârstea, cu peste 5 milioane, în schimb profitul a fost aproape inexistent, de doar 72.000 lei, în condiţiile în care cu un an înainte sărea de 14 milioane lei. Tot bilanţuri în creştere au raportat şi producătorul de hârtie igienică Elfi (peste 30 milioane lei) şi producătorul muştarului Argeşelul (18,2 milioane lei).

 

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

ProTV: Dacia ar putea păstra doar 700 de angajați din cei 13.000

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole