Un nou proiect marca Filarmonica Pitești va debuta în curând.
Proiectul intitulat „Conferințele Filarmonicii Pitești” va începe luni 18 decembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional.
Acesta a fost inițiat de managerul Gabriel Niță, fiind coordonat și moderat de pianistul Mădălin Voicu Jr.
De precizat că invitatul primei ediții a conferinței-recital este Bogdan-Mihai Marin, alias Bodo, de la Proconsul.
Tema ediției la care Bodo participă este „Dacă muzică nu e, nimic nu e!…”.
BODO nu este cunoscut doar pentru celebra piesă Cerul, ci și pentru melodii precum: Mi-ai luat inima, Printre nori, Singur mă ridic, Ascultă-mi inima ș.a.
Mădălin Voicu Jr face parte dintr-o familie muzicală renumită, fiind nepotul marelui violonist Ion Voicu și fiul dirijorului Mădălin Voicu.
La rândul său, Mădălin Voicu Jr este pianist de succes, cu multe concerte si recitaluri în țară și în străinătate. Este și pianist corepetitor la Opera Națională București (direcția de balet).
Reprezentanții Filarmonicii Pitești precizează într-un comunicat de presă că atât moderatorul, cât și invitatul vor avea în timpul spectacolului, intercalate și momente muzicale.
Amintim persoanelor interesate că evenimentul „Conferințele Filarmonicii Pitești” se vor desfășura până în luna iunie 2024.
Important de menționat! Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Foto: Filarmonica Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro