„Medicina a evoluat spectaculos în ultimii 10-15 ani, iar intervențiile în stadiile incipiente nu mai sacrifică sânul.”
La Spitalul Orășenesc Mioveni, dr. Bogdan Azamfire, medic primar în chirurgie generală și specialist în chirurgia oncologică a sânului, aduce o experiență vastă de peste 18 ani în domeniu, realizând cu succes peste 4.000 de intervenții chirurgicale mamare.
Prezența sa la Mioveni este o plusvaloare și se dovedește esențială, oferind pacienților acces la tratamente moderne și de înaltă calitate.
Dr. Azamfire s-a specializat la Institutul de Oncologie European din Milano și a finalizat un rezidențiat de 3 ani la Institutul Oncologic din București. La Spitalul Mioveni, acesta efectuează o gamă variată de proceduri, inclusiv sectorectomii, mastectomii, rezecții limitate, detectarea ganglionului santinelă, puncții biopsii și ecografie mamară.
Specialistul care s-a alăturat echipei de la Spitalul Mioveni subliniază importanța depistării precoce a cancerului de sân, recomandând consultații anuale cu un expert pentru a asigura cele mai bune rezultate atât din punct de vedere oncologic, cât și estetic.
Pentru un diagnos- tic corect, este esențial să parcurgem o serie de etape. Începem cu examinările imagistice, cum ar fi ecografia și mamografia, urmate de puncția mamară pentru prelevarea țesutului suspect. Fără biopsie, nu putem stabili un diagnostic corect, iar fără un diagnostic precis, tratamentul nu va fi eficient. Din fericire, medicina a avansat considerabil în ultimul deceniu și jumătate, iar intervențiile în stadii incipiente nu mai necesită sacrificarea sânului.
Acestea sunt proceduri conservatoare, care permit pacientelor să revină rapid la o viață normală.”, explică dr. Bogdan Azamfire.
Pentru programări, sunați la 0372.791.212 și asigurați-vă că aveți un bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la un specialist
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
ARGEȘ. Mesaj RO-ALERT privind prezența unui urs în comuna Stoenești