Liberalul Bogdan David, directorul Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea, a trecut la PSD. Acesta a participat ieri seară la lansarea candidaturii lui Georgel Mădulărea pentru funcția de primar al municipiului Câmpulung.
Bogdan David a fost ales și consilier județean din partea PNL în anul 2020. De asemenea, în trecut a fost și consilier local. Nu în ultimul rând, musceleanul a condus mult timp și organizația municipală a PNL Câmpulung. Prezent la lansarea candidaturii lui Georgel Mădulărea a declarat, potrivit informării celor de la PSD Argeș, că a făcut acest pas din convingerea fermă că se alătură unei echipe puternice și performante care a fost, este și va rămâne un motor de creștere și dezvoltare pentru județul Argeș.
“Prietenia mea cu domnul Mădulărea m-a convins să fac acest pas și cred că vom face lucruri bune în perioada următoare pentru Câmpulung. Oriunde am activat mi-am respectat cuvântul față de cei cu care am lucrat. Puteți conta pe experiența mea acumulată în cei 20 de ani de administrație!”, a declarat Bogdan David, potrivit sursei citate.
Sursă foto: PSD Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
”Câmpulungul merită un primar care vorbește mai puțin, dar care face mult: Georgel Mădulărea!”