BRADU. A fost semnat contractul ce vizează modernizarea a 14 străzi din comună

de | 01.07.2023 10:55 | Administrație, Județean, Știri

  • Vești bune pentru locuitorii din Bradu!

Primarul Danuț Stroe a anunțat faptul că a fost semnat contractul de finanțare ce vizează modernizarea a 14 străzi din comuna Bradu.

Contractul a fost semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și este finanțat prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Valoarea totală a contractului este de 10 milioane de lei (100 de miliarde de lei vechi), în acest moment aflându-se în procedura de licitație pentru demararea lucrărilor.

Bradu contract

Cele 14 străzi care vor fi modernizate sunt următoarele:

  • Busuioc,
  • Aleea Busuioc,
  • Aleea Rozelor,
  • Crivăț,
  • Fragilor,
  • Frasinului,
  • Gladiolei,
  • Gutuiului,
  • Margaretei,
  • Mărgăritar,
  • Matei Gabriel,
  • Mesteacănului,
  • Nucului
  • Violetelor.

Primarul Dan Stroe anunță de asemena semnarea unui nou contract important, finanțat tot prin programul „Anghel Saligny”.

Valoarea proiectului se va ridica la suma de 200 miliarde lei vechi.

În perioada următoare, voi semna un alt contract important, finanțat tot prin programul „Anghel Saligny”, pentru modernizarea străzii Valea Geamăna, ce va consta în asfaltarea și extinderea străzii, tubarea canalului, amenajarea trotuarelor, introducerea utilităților (apă și canalizare) și a rețelei de iluminat casnic și public.

 

Însumate, valoarea celor două proiecte echivalează cu bugetul de investiții al localității pe aproape 3 ani, ceea ce reprezintă un pas important în modernizarea comunei Bradu.

 

Mulțumesc tuturor celor implicați în obținerea acestor finanțări!”, a transmis în mediul online, edilul comunei Bradu.

 

Foto: Facebook Dan Stroe

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ministrul Transporturilor anunță noi măsuri pentru urgentarea proiectelor de infrastructură mare

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Anghel Saligny | Bradu | comuna Bradu | Dan Stroe | Geamăna | Ministerul Dezvoltării

Ultimele articole