DTO – brandul argeșean prezent pe cele mai importante rute din Europa și Asia

de | 31.07.2023 22:00 | Din ediția tipărită, Județean, Lifestyle, Știri

DTO – brandul argeșean prezent pe cele mai importante rute din Europa și Asia

„Gamă largă de servicii. Gamă largă de camioane. Un singur nivel de execuție: Excelența.”

Și fix excelența a caracterizat un proiect de afaceri care s-a transformat, în câțiva ani, într-o uriașă forță a domeniului său și, mai departe, într-un brand al Argeșului. Peste 400 de camioane Mercedes Benz și Mercedes Actros Trucks cu însemnele unei companii din Argeș străbat întreaga Europă, sigla DTO (Dolo Trans Olimp) devenind reper pentru argeșenii care o descoperă, cu mândrie, pe cele mai importante rute comerciale de pe vechiul continent, dar și din Asia.

Cum a reușit un antreprenor tânăr, așa cum este Cristian Dolofan, să construiască o companie atât de puternică și cu un renume de-o asemenea amploare? Prin cele mai curajoase decizii manageriale, prin investiții strategice și permanente, printr-o politică de resurse umane gândită în cele mai mici detalii, prin stabilitate financiară și credibilitate. Dar, mai presus de toate, a contat atragerea unui portofoliu de parteneri puternici pe care DTO i-a convins că este un operator serios, solid, cu o capacitate  logistică și umană pe măsura provocărilor pe care le-a acceptat.

Oferind servicii de transport intern și internațional de marfă, de transport autoturisme, de transport business și transport agabaritic, compania argeșeană se impune, în egală măsură, și prin gama conexă de ateliere mobile și service auto, deținând toate certificările de calitate și siguranță în domeniu.

Dolo Trans Olimp s-a impus oferind soluții flexibile și suport profesionist pe întregul flux al serviciilor asigurate prin costuri reduse, calitatea profesională a transportului, rapiditatea livrărilor, siguranța curselor, informații în timp real privind poziția camioanelor.

Cu o asemenea forță logistică în spate, cei peste 500 de angajați duc mai departe brandul fabricat în Argeș de Cristian Dolofan, mașinile uriașe cu însemnele DTO fiind prezente, în mod uzual, prin curse regulate, în state precum Ungaria, Austria, Italia, Franța, Germania, Spania și Belgia.

Cristian dolofan - DTO – brandul argeșean prezent pe cele mai importante rute din Europa și Asia

Anul 2022 a adus plusuri semnificative în cifrele și operațiunile Dolo Trans Olimp

Ultimul an financiar a impus DTO pe locul doi la nivel național în ierarhia marilor transportatori din România, compania coordonată de tânărul manager Cristian Dolofan anunțând  o cifră de afaceri de peste 581 milioane lei, ceea ce a însemnat o creștere a businessului cu 42,5% faţă de anul 2021, încheiat cu 407 milioane lei. De asemenea, compania argeşeană care are aproximativ 500 de angajaţi a înregistrat anul trecut cel mai mare profit din istoria firmei, de peste 35 milioane lei net, un profit de cinci ori mai mare faţă de 2021.

Performanţa acestei societăți devenite una de brand nu numai pentru Argeș, ci și pentru România este cu atât mai mare, cu cât următoarele două poziţii, în topul transportatorilor argeşeni, sunt ocupate de firme cu acţionariat străin.

Tot anul 2022 a adus în portofoliul Dolo Trans Olimp un contract important și simbolic pentru politica de viitor din domeniul transporturilor, compania fiind selectată de către Grupul Renault pentru a asigura transporturile pe bază de biodiesel.  Potrivit acestei colaborări, care are la bază eforturile grupului francez de a reduce amprenta ecologică a fiecărui vehicul pe întreaga durată de viață, Dolo Trans Olimp transportă mașinile de la fabrica din Argeș către nordul Franței și aduce, prin cursele retur, vehicule Renault pentru România. „Identificarea acestei bucle și alinierea contractelor i-au permis lui Dolo Trans să ofere Grupului Renault o soluție dedicată mai sustenabilă, cu camioane alimentate cu biodiesel, dar și de mare capacitate. Soluția permite reducerea emisiilor de CO2 cu aproximativ 30% față de transporturile convenționale”, este anunțul făcut la momentul respectiv despre eficiența acestui parteneriat.

DTO 2 - DTO – brandul argeșean prezent pe cele mai importante rute din Europa și Asia22

Un renume construit pe viziune și responsabilitate socială

Un parteneriat care, evident, ca multe altele din portofoliul DTO, are la bază viziunea managementului asigurat în compania argeșeană, deschiderea către soluțiile inovative, dezvoltarea și exploatarea unor strategii axate pe cerințele viitorului.

De altfel, în această viziune se regăsește mult din forța brandului, Cristian Dolofan și echipa sa încercând permanent, de la înființarea companiei în anul 2011 și până în prezent, să dezvolte servicii în armonie cu tendințele noi, să deschidă linii curajoase de acțiune și de parteneriat, să updateze permanent gama de operațiuni, flota auto, pregătirea specifică a personalului, sistemele informatice-suport și, în reunirea celor anterior menționate, întreaga ofertă comercială a companiei.

Vom continua investițiile în digitalizarea proceselor, pentru a crește flexibilitatea și productivitatea companiei, dar și pentru a ne alinia la reglementările legale în vigoare din sectorul de transport.”, anunța la începutul acestui an managerul care a făcut posibil proiectul DTO și care s-a asigurat permanent că îl conduce în direcția potrivită pe cea mai bună rută către succes.

Tot anul 2023  aduce planuri ferme cu privire la reînnoirea flotei auto din portofoliul companiei, urmând să fie schimbate, într-un amplu proces de modernizare, nu mai puțin de 100 de camioane, iar   investiția din 2023 este doar începutul în această direcție.

În paralel, compania a bifat una dintre cele mai apreciate investiții imobiliare din municipiul reședință de județ: proiectul Nordmark Residence, un concept unic dezvoltat în Pitești care s-a bucurat de un succes pe măsura investițiilor și a facilităților oferite.

În egală măsură, DTO înseamnă pentru Argeș nu doar unul dintre businessurile cele mai puternice din domeniul serviciilor, nu doar o companie-etalon, ci un partener social și public important, compania fiind angrenată în numeroase proiecte care au ca scop promovarea județului, sprijin sportiv sau misiuni de responsabilitate socială.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Austria | Belgia | Cristian Dolofan | Dolo Trans Olimp | Germania | Italia | Pitești | Renault | Spania | Ungaria