Incident grav în această seară într-o pădure din Budeasa! Un bărbat de 39 de ani a murit, iar alte două persoane au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu ATV-ul într-o râpă.
La fața locului a intervenit de urgență un echipaj de paramedici cu o ambulanță SMURD de la Detașamentul Pitești, alături de două echipaje SAJ.
De asemenea, la locul tragediei s-au deplasat și polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov.
Ajunse la fața locului, echipajele medicale l-au găsit pe bărbatul de 39 de ani în stop cardio-respirator. Au fost începute imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, bărbatul nu a răspuns acestora, fiind declarat decesul.
Pe ATV-ul condus de bărbat de 39 de ani se mai aflau încă două persoane. Este vorba despre o femeie de 38 de ani și un băiat de 10 ani. Ei au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior au fost transportați la spital de către cele două echipaje ale SAJ.
Potrivit IPJ Argeș, femeia de 38 de ani a suferit leziuni la piciorul stâng.
Cercetările au fost preluate de către polițiștii Biroului Investigații Criminalei Pitești, pentru asigurarea cardului legal necesar verificărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal conform art. 192 și 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.”, transmite IPJ Argeș
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro