Un accident grav a avut loc în Paşcani, judeţul Iaşi, acolo unde mai mulți bușteni au căzut pe trei oameni, dintr-o remorcă ce s-a răsturnat.
Cele trei persoane au avut nevoie de transport la spital. La fața locului s-au deplasat salvatorii de la ISU și angajații de la Salvare, care au intervenit și scos de lângă buștenii răspândiți pe trotuar, conform Antena 3 CNN.
Victimele s-au ales cu multiple contuzii și fracturii atât la picioare, cât și la mâini, dar sunt stabili şi în curs de investigare, au transmis medicii.
Conform IPJ Iași, polițiștii au fost anunțați miercuri cu privire la producerea unui accident rutier pe raza municipiului Pașcani. De asemenea, o a patra persoană ar fi suferit un atac de panică.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto Antena 3 CNN.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro