O descoperire tragică a fost făcută joi dimineața, într-un bloc din Botoșani.
Un angajat al firmei care asigură mentenanța liftului, care era stricat de miercuri, a găsit în puțul ascensorului cadavrul unui bărbat de 45 de ani.
Vecinii au dat declarații șocante, precizând că acesta obișnuia să consume alcool și îi plăcea să deschidă ușile liftului cu șurubelnița, iar apoi urca pe cabluri de la un etaj la altul, scrie botosaneanul.ro, potrivit Digi24.
Conform sursei citate, bărbatul, care locuia la etajul 10 al blocului, a fost văzut noaptea trecută, în jurul orei 23.00, într-o stare avansată de ebrietate.
Nu e prima dată când acesta a căzut încercând să se cațere pe cablurile liftului, însă de data aceasta căzătura i-a fost fatală.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, care a constatat decesul.
La locul tragediei au ajuns și polițiștii criminaliști, care au deschis o anchetă.
Foto descriptiv.
Sursa Foto Digi24
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro