anchetaonline.ro

În cadrul spectacolului caritabil de la Bascov. Peste 16.000 lei, pentru copiii cu autism

de | 12.11.2025 11:15 | Județean, Lifestyle

  • #Donațiile continuă#

Solidaritatea a fost din nou la ea acasă, la Bascov. Peste 16.000 de lei au fost strânși în cadrul celei de-a treia ediții a spectacolului caritabil „Dăruind vom birui – De la suflet, la suflet…”, organizat de Ansamblul „Doina Bascovului”. Fondurile vor fi direcționate către construirea Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Mihail”, un proiect menit să ofere sprijin copiilor și tinerilor cu autism din județul Argeș.

Și anul acesta, Casa de Cultură a Comunei Bascov a găzduit o nouă ediție a spectacolului caritabil „Dăruind vom birui – De la suflet, la suflet…”, eveniment lunar al Ansamblului „Doina Bascovului”, desfășurat în scop umanitar. Ajuns la cea de-a III-a ediție, evenimentul a fost dedicat strângerii de fonduri pentru Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș (APCA Argeș), în cadrul celui de-al doilea obiectiv al proiectului „Împreună realizăm visul” – construirea Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Mihail”.

Primul obiectiv al proiectului, achiziționarea terenului, a fost deja îndeplinit cu succes.

Sursă foto: APCA ARges

Pe lângă un program artistic deosebit, publicul a fost invitat să participe la o licitație caritabilă, unde au fost oferite obiecte și produse deosebite, dăruite de oameni cu suflet mare: tablouri pictate și brodate manual, icoane, produse de patiserie și panificație, produse de curățenie și îngrijire personală, articole de artizanat și multe altele.

Sursă foto: APCA ARges

Startul licitațiilor dat de primarul Gheorghe Stancu

Printre licitatori s-au numărat primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, viceprimarul Octavian Dumitrescu, Dan Pîrciu – președintele Asociației Județene de Fotbal Argeș, Adrian Dulcea – selecționerul echipei naționale de fotbal Under-19, precum și Larisa Vlăsceanu, fondatorul Clubului Rotary Unity Pitești, care a licitat un obiect special în sprijinul cauzei.

„Dansatorii divini” au emoționat și de această dată

Un moment emoționant care a impresionat publicul a fost susținut de „Dansatorii Divini”, grupul de dans al Asociației, format din tineri beneficiari ai centrelor APCA Argeș, coordonați de Corina Voicilă.

Întreg programul artistic a fost oferit de Ansamblul „Doina Bascovului”, iar fiecare participant – soliști, rapsozi, instrumentiști și dansatori – a primit o diplomă de recunoștință pentru contribuția la această faptă bună.

Cu bucurie și generozitate, cauzei s-au alăturat și artiștii îndrăgiți Marcela Fota și Marian Medregoniu, acesta din urmă oferind spre licitație una dintre brățările sale personale.

Fondurile ajută la construirea Complexului „Sfântul Mihail”

În urma donațiilor în numerar și prin transfer bancar, s-a strâns suma de 16.190 lei, fonduri care vor fi direcționate integral către construirea Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Mihail” – un pas important în sprijinul copiilor și tinerilor cu autism din județul Argeș.

Donațiile se pot face în continuare:

Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș

Cont bancar BCR: RO06RNCB0022120601740073 (RON)

Detalii plată: „Donație”

Sursă foto: APCA ARges

”Vă mulțumim tuturor pentru prezență, implicare și dăruire în acest proiect de suflet!
„De la suflet, la suflet” – Împreună realizăm visul!”, au transmis cei de la APCA Argeș.

Contact: Badea Andreea Nicoleta – Președinte, APCA Argeș – 0742.020.158.

Sursă foto: APCA ARgeș.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole