anchetaonline.ro

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași în perioada pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva

de | 09.10.2025 10:57 | Național, Eveniment

În contextul pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva – cel mai mare pelerinaj ortodox din România, CFR Călători anunță măsuri speciale pentru a sprijini credincioșii care merg la Iași.

Astfel, în perioada 8 – 17 octombrie 2025, pentru a facilita deplasările către capitala Moldovei, trenurile care circulă spre și dinspre Iași vor fi suplimentate cu vagoane. De asemenea, în intervalul cu cele mai mari fluxuri de călători – 11/12 – 14/15 octombrie 2025 – CFR Călători anunță că va introduce trenuri suplimentare directe pe ruta București Nord – Pașcani – Iași și retur, după cum urmează:

  • IR 1653 / IR 1968, București Nord (plecare 22:36) – Pașcani – Vatra Dornei Băi (sosire 07:41), cu vagoane directe către Iași (sosire 05:13), va circula în perioada 11/12 – 14/15 octombrie 2025;
  • IR 1754 / IR 1969, Suceava (plecare 12:40) – Pașcani – București Nord (sosire 18:53), cu vagoane directe de la Iași (plecare 12:27), va circula în perioada 12 – 15 octombrie 2025.

Pentru a evita supraaglomerarea sau epuizarea locurilor, recomandăm pasagerilor utilizarea tuturor trenurilor disponibile în graficul zilnic de circulație. Achizițiile online pot fi făcute până la ora de plecare a trenului, în limita locurilor rămase libere. CFR Călători poate dimensiona mai eficient capacitatea trenurilor în funcție de cerere, dacă rezervările sunt efectuate din timp.”, transmit reprezentanții CFR Călători

Modalități de achiziționare a biletelor

Biletele pot fi achiziționate astfel:

  • online de pe cfrcalatori.ro;
  • din aplicația mobilă “CFR Călători bilete online”;
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR Călători.

Compania amintește că toți pasagerii trebuie să dețină bilet valabil înainte de urcarea în tren, pentru a evita taxarea suplimentară la bord sau aplicarea amenzilor.

Cei care doresc mai multe informații despre circulația trenurilor pot obține astfel:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon din stațiile CFR ce sunt publicate pe cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Trains), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern.
  • de la personalul din staţii.

Sursă foto: zcj.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

CFR Călători, anunț important pentru studenți

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole