Calendarul anului şcolar 2026-2027 a fost pus în consultare publică vineri, 23 ianuarie, de Ministerul Educației. Potrivit variantei propuse, cursurile ar urma să înceapă pe 7 septembrie 2026 și să fie încheiate pe 18 iunie 2027. Ce modificare majoră ar putea fi făcută?
Calendarul anului școlar 2026-2027
Ministerul Educației limitează la două săptămâni perioada în care poate fi programată vacanța de februarie, comparativ cu trei săptămâni în anii anteriori, aceasta fiind principala schimbare pregătită de reprezentanții ME.
Propunerea este justificată de faptul că, la nivel național, s-a optat preponderent pentru două intervale (săptămâni) dintre cele trei propuse (unul dintre intervale a fost constant opțiunea a maximum trei județe, restul optând pentru celelalte două intervale/săptămâni de vacanță).
Decizia privind săptămâna de vacanță se ia în urma consultărilor cu elevii, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ”, a transmis, vineri, Ministerul Educației.
Câte săptămâni de curs vor avea elevii
Elevii vor avea 37 de săptămâni de cursuri, împărțite în cinci module, cu excepția celor aflați în anii terminali, care vor încheia orele mai devreme.
Perioadele de curs vor fi următoarele:
- 7septembrie – 23 octombrie 2026
- 2 noiembrie – 22 decembrie 2026
- 11 ianuarie – 19/13/20/26 februarie 2027 ( data depinde de decizia stabilită de inspectoratele școlare, în consultare cu părinții și cadrele didactice)
- 1 sau 8 martie – 23 aprilie 2027
- 5 mai – 18 iunie 2027
Durata cursurilor pentru clasele terminale:
- Clasa a VIII-a: 35 de săptămâni, cursurile urmând să fie încheiate pe 11 iunie 2027
- Clasele a XII-a zi și a XIII-a seral/frecvență redusă: 34 de săptămâni, cursurile urmând să fie dinalizate pe 5 iunie 2027
- Licee tehnologice și școli profesionale: 37 de săptămâni, orele urmând să fie încheiate pe 25 iunie 2027
- Învățământ postliceal: durata cursurilor conform planurilor-cadru în vigoare
Când vor fi vacanțele în anul școlar 2026-2027
În ceea ce privește vacanțele din anul școlar 2026-2027 aflăm că prima perioadă de „respiro” pentru elevi și profesori va fi în toamnă, în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2026. Vacanța de iarnă va fi între 23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2026, iar cea de schi (o săptămână) va fi stabilită de inspectoratelor școlare, în perioada 22 februarie – 7 martie 2027.
Vacanța de primăvară va avea loc în intervalul 24 aprilie – 4 mai 2027, iar cea de vară în perioada 19 iunie – 5 septembrie 2027. De asemenea, programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” vor avea loc între 7 septembrie 2026 – 26 aprilie 2027, în intervale de câte 5 zile consecutive.
Sursa foto: Freepik.com
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Cursuri gratuite de zbor și salt cu parașuta! Anunțul Primăriei Topoloveni














