Călin Georgescu s-a prezentat vineri, 6 iunie, la Parchetul General, unde a fost informat de procurori cu privire la prelungirea măsurii controlului judiciar în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni.
Potrivit publicației Adevarul, măsura a fost extinsă cu încă 60 de zile. Decizia nu este definitivă.
În fața Parchetului, Călin Georgescu a fost întâmpinat de zeci de susținători, însă acesta nu a dorit să facă declarații.
Amintim că fostul candidat la prezidențiale se află sub control judiciar din 26 februarie și este cercetat pentru instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false, fals în declarații în formă continuată (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere), iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe și iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.
Conform măsurilor impuse prin controlul judiciar, fostul candidat la președinție are mai multe interdicții, printre care se numără: interdicția de a părăsi țara, interdicția de a deține și purta arme, precum și interdicția de a posta mesaje cu caracter fascist, legionar, antisemit sau xenofob. De asemenea, acesta este obligat să se prezinte la Poliție și la anchetatori ori de câte ori este chemat.
Foto descriptiv/ arhivă
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro