Un accident grav a avut loc astăzi, pe DN 7CC (Centura Călimănești), în zona localității Jiblea Veche, acolo unde un autocamion militar s-a răsturnat de pe un pasaj rutier direct pe calea ferată.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, în urma impactului, traficul feroviar a fost complet blocat, iar circulația rutieră se desfășoară dirijat, alternativ, în zona producerii accidentului.
Două persoane sunt asistate medical la fața locului, iar cauzele exacte ale producerii accidentului sunt în curs de investigare.
Potrivit primelor informații, ar fi vorba despre militari francezi, iar autocamionul răsturnat face parte dintr-un convoi militar care tranzita zona.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că începând cu ora 13:20, circulaţia feroviară este întreruptă pe intervalul Călimăneşti – Lotru, din cauza accidentului produs la intrarea în Halta de Mișcare Călimănești.
Deoarece vehiculul respectiv se află pe Firul I de circulaţie, iar unele elemente componente au fost proiectate şi pe Firul II, traficul feroviar este blocat complet, până la remedierea problemelor. Momentan este afectată circulaţia trenului R 2064 (SNTFC CFR Călători SA, care circulă pe distanţa Sibiu – Râmnicu Vâlcea). Personalul feroviar acţionează în zonă pentru eliberarea Firului II (care va permite efectuarea circulaţiei feroviare pe acest fir), concomitent cu acţiunile de eliminare a vehiculului din gabaritul Firului I (care va debloca complet circulaţia feroviară)”, a transmis compania.
Sursă foto: Info Trafic Vâlcea
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro