Campanie de dezinsecție, dezinfecție și deratizare la Mioveni!

de | 23.09.2024 09:12 | Mioveni, Administrație

Primăria Mioveni anunță cetățenii că începând cu 26 septembrie 2024, CORAL IMPEX SRL va efectua servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare în ORAȘUL MIOVENI în următoarele locații: domeniul public, platforme pentru colectarea deșeurilor, scări de bloc, gospodării individuale.

Perioadele în care se vor desfășura serviciile sunt:

  • Dezinsecție domeniu public, dezinsecție combatere căpușe, dezinfecție și deratizare platforme pentru colectarea deșeurilor în perioada: 26-30 septembrie 2024 în funcție de condițiile meteo;
  • Dezinsecție și deratizare scări de bloc în perioada 26 – 30 septembrie;
  • Deratizare gospodării în perioada: 30 septembrie – 02 octombrie.

Serviciile menționate sunt realizate de firma CORAL IMPEX SRL, conform Contractului de achiziție publică de servicii nr. 12618/15.05.2020 și a ordinului de începere nr. 23454/03.09.2024. Serviciile se desfăşoară în conformitate cu prevederile Ordinului OMS 562/2023 și Ordinului ANRSC nr. 520 din 27.11.2018 după un program unic, pentru a atinge un nivel de eficiență maximă.

Substanțele utilizate sunt:

  • Deratizare – Colbrom Pastă
  • Dezinsecție spații exterioare – Cymina Plus
  • Dezinsecție spații interioare, scări de bloc – K-Othrine WG 250
  • Combatere căpușe – Deltatim Plus
  • Dezinfecție – Dezicon

Măsuri de prim ajutor specifice raticidului Colbrom Pastă:

Inhalare: Se scoate subiectul la aer liber. Daca subiectul încetează să respire, administrați respirație artificială. Solicitați imediat sfat/atenție medicală.

Contactul cu pielea: Îndepărtați îmbrăcămintea contaminată. Se va face imediat duș. Solicitați imediat sfat/atenție medicală. Spălați hainele contaminate înainte de a le utiliza.

Contactul cu ochii: Scoateţi lentilele de contact, dacă există.  Spălați imediat cu multă apă timp de cel puţin 15 minute, deschizând complet pleoapele. Dacă problema persistă, solicitați sfatul medicului.

Ingerare: Sunați imediat un medic. NU se va induce stare de vomă. Nu administrați nimic care nu este autorizat în mod expres de medic.

Măsuri de prim ajutor specifice insecticidului Cymina Plus:

Contactul cu pielea: Spălați imediat cu apă din abundență. Scoateți hainele contaminate. Dacă iritația persistă, adresați-vă medicului.

Contactul cu ochii: Spălați imediat cu apă curentă din abundență timp de cel puțin 15 min. adresați-vă medicului.

Ingerare: Apelați imediat la medic. Induceți vărsături numai la indicația medicului. Nu administrați niciodată nimic pe cale orală dacă persoana este inconștientă.

Inhalare: Scoateți pacientul în aer liber. Dacă respiră neregulat, adresați-vă medicului.

Măsuri de prim ajutor specifice insecticidului K-OTHRINE WG 250:

Inhalare: Se va ieşi la aer curat. Se va culca persoana respectivă şi se va ţine la căldură.

Se va anunţa imediat un medic sau spitalul de urgenţă. Contactul cu pielea: Spălaţi imediat cu multă apă si săpun, timp de cel puţin 15 minute.

Apa caldă poate creşte în mod subiectiv senzaţia de iritare/parestezia. Acesta nu este un semn de intoxicaţie sistemică. În cazul pielii iritate, aplicaţi uleiuri sau loţiuni cu vitamina E. Dacă simptomele persistă se va chema un medic.

Contactul cu ochii: Se va clăti imediat şi din abundenţă cu apă, inclusiv sub pleoape, timp de cel puţin 15 minute. Scoateţi lentilele de contact, dacă există, după primele 5 minute şi continuaţi sa clătiţi cu apă. Apa caldă poate creşte în mod subiectiv senzaţia de iritare/parestezia. Acesta nu este un semn de intoxicaţie sistemică. Aplicaţi picături pentru calmare, dacă este necesar aplicaţi picături anestezice pentru ochi. Se va acorda asistenţă medicală dacă iritaţia creşte şi persistă.

Ingerare: Clătiţi gura şi daţi apă de băut în înghiţituri mici. NU se va induce stare de vomă. În caz de ingerare se va consulta de urgenţă un medic căruia Iise va arăta ambalajul sau eticheta.

Măsuri de prim ajutor specifice insecticidului Deltatim Plus:

Contactul cu pielea: Îndepărtați imediat îmbrăcămintea contaminată, saturată. Spălați imediat cu multa apă și săpun. În cazul iritării pielii, consultați un medic. Dacă iritația persistă, aplicați o loțiune antihistaminică sau vitamina E.

Contactul cu ochii: Spălați imediat cu multă apă, inclusiv pleoapele. Înlăturați lentilele de contact, dacă există, și clătiți ochii cu apă timp de cel puțin 15 min. Dacă iritația persistă, consultați un medic.

Ingerare: Clătiți gura cu apă, fără să înghițiți. Consultați un medic sau apelați la un Centru de informare toxicologică imediat. Nu administrați niciodată nimic pe cale orală unei persoane inconștiente sau unei persoane care are crampe, decât cu permisiunea unui medic. Nu induceți vomă.

Inhalare: Scoateți victima în afara zonei de pericol, la aer curat. În cazul în care aveți unele îndoieli sau dacă sunt observate unele simptome, consultați medic.

Măsuri de prim ajutor specifice dezinfectantului Dezicon:

Inhalare: Acest produs nu conține substanțe clasificate ca periculoase la inhalare, dar totuși, în caz de simptome de intoxicare, scoateți persoana afectată în afara zonei de expunere, la aer curat. Solicitați atenție medicala dacă simptomele se agravează sau persistă.

Contactul cu pielea: Acest produs nu este clasificat ca periculos în contactul cu pielea.Însă, se recomandă, în caz de contact cu pielea, îndepărtarea îmbrăcămintei și încălțămintei contaminate, clătirea pielii sau dușarea persoanei afectate cu apă în abuntență și săpun neutru. În caz de afecțiuni grave, consultați imediat medicul.

Contactul cu ochii: Clătiți ochii cu apă în abundență timp de cel puțin 15 min. În cazul în care accidentatul folosește lentile de contact, acestea trebuie indepărtate dacă nu s-au lipit de ochi deoarece se pot produce leziuni adiționale. În toate cazurile menționate, după spălare, victima trebuie transportată urgent la medic însoțită de FDS a produsului.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Națională a Produselor Biocide, se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide şi fac parte din grupele Xn (gr. III), respectiv Xi (gr. IV) de toxicitate.

Colectarea deșeurilor rezultate în urma prestării serviciilor, conform prezentului proces verbal, se realizează de către prestator, iar neutralizarea acestora se face în baza contractelor încheiate de prestator cu operatori autorizați, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Vă rugăm să supravegheaţi cu atenţie copiii şi animalele de companie pentru a nu intra în raza de acţiune a aparatelor, deoarece contactul repetat şi prelungit al substanţelor cu pielea şi ochii poate cauza iritaţii.

În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfăşurarea acestor servicii, perioada de efectuare va fi comunicată ulterior.

Cu o zi înainte de executarea serviciilor de dezinsecție și deratizare în scările de bloc, se vor pune afișe pe fiecare scară.

Crescătorii de albine aflați în evidențele primăriei, vor fi anunțați telefonic/email privitor la data și ora desfășurării acțiunilor de dezinsecție.

”Vă rugăm ca, în perioada menţionată, să luaţi toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine, în caz contrar UAT – Orașul Mioveni și S.C. Coral Impex S.R.L. sunt absolvite de orice responsabilitate”, se arată în informarea publicată de administrația locală.

Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Peste 40 de milioane de persoane au tranzitat frontierele României în primele opt luni ale anului 2024

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mioveni | Primăria Mioveni | Primăria Orașului Mioveni

Ultimele articole