Campanie de dezinsecție la Ștefănești în perioada 25-30 iunie

de | 21.06.2024 12:50 | Ștefănești, Administrație

Administrația locală din Ștefănești prin intermediul unei societăți de profil specializată în activități de dezinsecție, va executa tratamente avio-chimice de combatere a insectelor de disconfort, prin stropiri cu mijloace avio contra insectelor de disconfort, efectuate la trupurile de teren intravilan ale localităţilor care intră în componenţa Oraşului Ştefăneşti, respectiv: Ştefăneşti, Ştefăneştii Noi, Goleşti, Viişoara, Zăvoi, Valea Mare şi Enculeşti. Acestea vor avea loc în perioada 25 – 30.iunie.

Vor fi utilizate pentru combaterea dăunătorilor, următoarele produse: SOLFAC TRIO EC 140 NF, cu număr de aviz Nr. 5645BIO/18/12.24, substanţă biocidă neinflamabilă, acesta având un grad de toxicitate scăzut.

Populația este rugată să evite scoaterea animalelor (câini, pisici) în parcuri și pe străzi, pe timpul efectuării tratamentului, să protejeze rufele întinse în spațiile deschise, să țină geamurile închise.

De precizat că serviciile se vor efectua în perioada 25 – 30 iunie 2024, în intervalul orar 05:30 – 09:30.

În cazul în care condiţiile meteo nu sunt favorabile se vor efectua stropiri şi în intervalul  orar 20:00-21:00, doar la nevoie.

Primăria mai informează că în ziua de 25 iunie se va efectua un survol de recunoaştere fără soluţie.

MĂSURI DE PRIM AJUTOR:

Cetățenii sunt rugați să supravegheze şi să protejeze cu atenţie copiii şi animalele de companie pentru nu a intra în contact direct cu substanţa în perioada procedurilor.

Persoanele cu probleme respiratorii, cardiace sau astmatice sunt rugate să se protejeze de contactul direct cu substanţa, în perioada procedurilor.

MĂSURI DE PRIM AJUTOR ÎN CAZ DE:

  • contact cu pielea: se va spăla din abundență imediat și cu atenție cu apă și săpun. Dacă  simptomele persistă, se va consulta un medic.
  • contact cu ochii: se va spăla imediat cu apă cel puțin 15 minute.

„Rugăm posesorii de familii de albine și de animale sensibile să ia toate măsurile necesare de protecţie pentru a evita orice tip de incident”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Ștefănești. 

 

Foto: Facebook Primăria Orașului Ștefănești – Argeș

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

ARGEȘ. Restricții de tonaj în zilele de 23 și 24 iunie din cauza temperaturilor extreme!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Goleşti | Priboieni | Valea Mare

Ultimele articole