Campus ca în Vest la Mioveni! De la cazare până la parcare subterană

de | 17.05.2023 22:41 | După locație, După subiect, Eveniment, Județean, Mioveni, Știri

Campus ca în Vest la Mioveni! De la cazare până la parcare subterană

Un nou campus pentru învățământ dual va fi creat la Mioveni, lângă Uzina Dacia, după ce Universitatea din Pitești, împreună cu 15 parteneri, a reușit să obțină o finanțare de aproape 22 milioane euro.

Contractul va fi semnat în această lună, iar finanțarea a fost obținută prin PNRR.

Terenul, de două hectare, pe care va funcționa campusul este pus la dispoziție de către Primăria Mioveni, unul dintre partenerii proiectului.

Printre cei inplicați în acest proiect se numără și Dacia, Inspectoratul Școlar Argeș și ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România).

Campusul va fi unul ultramodern și trebuie să fie finalizat și funcțional cel târziu în 2028.

El va fi format, în principal, din clădiri cu laboratoare și ateliere pentru formarea profesională a elevilor și studenților înscriși în învățământul dual, în domeniile mecanic, electric, electronică și automatizări, electromecanică.

Pentru învățământul superior în regim dual, vor fi programe de studii în domenii ca: Tehnologia construcțiilor de mașini, Robotică/ Mecatronică; Automatică și informatică aplicată etc.

De asemenea, se dorește și construirea un service auto dotat cu echipamente tehnice de ultimă generație.

Proiectul este unul extrem de important pentru sudul României. Este practic o nouă unitate de învățământ, cu calificările necesare și foarte cerute pe piața muncii. Este o unitate ce are posibilitatea să școlarizeze copiii pe aceste calificări. Acest învățământ integrat, ce dă posibilitatea unui elev să intre în clasa a IX-a, să aibă o calificare profesională, să continue cu studii postliceale, respectiv universitare, în același centru, unde poate învăța, servi masa și locui, oferă o posibilitate certă de a își face o carieră”, a declarat pentru ”Adevărul” Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general al județului Argeș.

În Argeș, primul proiect pe învățământ dual a fost lansat la Mioveni, în anul 2014, în urma parteneriatului dintre Liceul Tehnologic Construcții Mașini și uzina Dacia, unde vizat a fost domeniul mecanic, iar calificarea fiind de sculer-matrițer.

Deși la început erau doar cinci clase, în prezent sunt zeci de clase, iar șase licee din Pitești, Câmpulung, Mioveni și Curtea de Argeș școlarizează în învățământul dual.

Este un proiect de viitor din multe puncte pentru tinerii din Argeș și nu numai. Este în același timp un proiect important grație căruia numeroși tineri vor fi școlarizați în diferite tipuri de meserii în următorii ani. Proiectul trebuie implementat până în anul 2028. Campusul de la Mioveni va fi unul integrat, va avea inclusiv locuri de cazare și parcare subterană”, spune Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni.

Principalele activități din cadrul acestui proiect major vor viza un învățământ de calitate care să asigure printre altele sprijin financiar elevilor și studenților, în special pentru cei din categoriile defavorizate; mijloace auto pentru transportul elevilor și studenților; stagii de practică pentru elevi și studenți; furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională pentru elevi și studenți; organizarea de programe de formare a personalului didactic preuniversitar și universitar și a coordonatorilor de practică”, precizează Daniel Anghel, profesor la Universitatea din Pitești și viitorul director al campusului.

sursă foto adevarul.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

CE impune Euro 7 în vara lui 2025! Uzina Dacia ar putea fi închisă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Câmpulung Muscel | Dacia | Dumitru Tudosoiu | Ion Georgescu | Mioveni | Pitești | Primăria Mioveni | Uzina Dacia