Fiți responsabili! Sesizați utilizarea necorespunzătoare a apei potabile și conectările ilegale!
Reprezentanții Apă Canal 2000 SA Pitești încurajează consumul responsabil de apă, în special în perioadele secetoase, motiv pentru care fac apel public către toți cetățenii să utilizeze apa potabilă cu responsabilitate, în special în perioadele cu temperaturi ridicate și deficit pluviometric, când resursele de apă sunt sub presiune.
Societatea reamintește faptul că în timpul verii, consumul exagerat pentru activități neesențiale, precum udatul grădinilor, gazonului sau umplerea bazinelor/piscinelor cu apă potabilă, afectează alimentarea normală a rețelelor de apă în unele zone, punând în pericol alimentarea populației.
Cetățenii din toate localitățile deservite sunt încurajați să fie responsabili, să semnaleze orice caz de utilizare ilegală a apei potabile, inclusiv furturi din rețea sau branșamente neautorizate.
Sesizările sau orice suspiciune de consum abuziv sau furt de apă pot fi făcute la adresa de email: contact@apa-canal2000.ro, în Call Center la numărul de telefon 0248223237 sau utilizând aplicația WhatsApp la nr. de telefon 0754202734 alocat Serviciului Control din cadrul Societății.
„Apă Canal 2000 SA Pitești garantează confidențialitatea informațiilor primite prin toate canalele de comunicare.
Vă mulțumim pentru suportul dumneavoastră!”, au transmis reprezentanții societății.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro