Voucherele destinate victimelor infracțiunilor grave sunt tot mai aproape de a devein realitate. Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat astăzi că Ministerul Justiției a publicat anunţul privind achiziţia de „Servicii de emitere, alimentare și distribuire a voucherelor destinate victimelor infracțiunii”. Aceste voucherele înseamnă asigurarea cheltuielilor de hrană, cazare, transport, medicamente şi materiale sanitare, precum şi materiale de igienă şi de uz personal.
Lista entităților publice și private implicate în procedura de distribuire a voucherelor către victimele infracțiunilor și modalitatea de a beneficia de aceste vouchere sunt detaliate aici.
”Ca femeie, nu doar ca ministră, sunt foarte sensibilă la problemele pe care trebuie să le depășească victimele infracțiunilor. Pentru că multe din ele sunt femei, sunt copii.
Statul român nu stă cu mâinile in sân! Voucherele destinate victimelor infracțiunilor grave vor opri lanțul vicios.
Ministerul Justiției a publicat anunţul privind achiziţia de „Servicii de emitere, alimentare și distribuire a voucherelor destinate victimelor infracțiunii”. Suntem mai aproape să asigurăm accesul victimelor infracțiunilor la ajutorul financiar pentru a face față cheltuielilor imediate și urgente”, transmite în ultima postare publicată ministrul Justiției Alina Gorghiu.
Pentru anul 2023, se estimează a fi emise 30 de vouchere
”Aceste voucherele destinate victimelor infracțiunilor grave înseamnă asigurarea cheltuielilor de hrană, cazare, transport, medicamente şi materiale sanitare, precum şi materiale de igienă şi de uz personal. Limita accesată poate fi de până la 5 salarii de bază minime brute pe țară. Pentru anul 2023, se estimează a fi emise 30 de vouchere.
Este un instrument nou, parte a Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității, care va funcționa pentru prima dată în acest an. Banii pentru vouchere sunt din sumele confiscate, din valorificarea bunurilor confiscate și din executarea hotărârilor de confiscare prin echivalent în procedurile penale”, a mai explicat Alina Gorghiu.
Foto descriptiv. Sursă foto:.brasov.net și just.ro.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ministerul Sănătății: S-a reluat tipărirea cardului de sănătate