Când este Înălţarea Domnului în 2025

de | 24.04.2025 10:30 | Național, Lifestyle

Înălţarea Domnului este sărbătorită la 40 de zile după Paşte. Iar cum în acest an Paştele a picat pe 20 aprilie, Înălţarea Domnului este prăznuită pe 29 mai. În unele zone ale țării, această sărbătoare mai este cunoscută și sub numele de Ispas.

Ce semnifică Înălțarea Domnului

Considerată una dintre cele mai mari sărbători din an, Înălțarea Domnului reprezintă una dintre etapele principale din viața lui Iisus Hristos.  Această zi sfântă amintește de momentul în care Mântuitorul Hristos S-a înălțat la ceruri, de pe Muntele Măslinilor, în timp ce își binecuvânta ucenicii.

Conform crestinortodox.ro, prin intervenţia sa nu trebuie să înţelegem că a fost ultimul act al lui Hristos în lume. Înălţarea lui Hristos nu înseamnă retragerea din creaţie, El continuă să fie prezent şi lucrător prin Sfântul Duh.

Așa cum de Paște spunem „Hristos a Înviat!” și „Adevărat a Înviat!”, de Înălțare credincioșii se salută cu „Hristos S-a Înălțat!” și „Adevărat S-a Înălțat!”.

Vă reamintim că de Înălţarea Domnului se celebrează şi Ziua Eroilor. În toate bisericile și mănăstirile din țară și din străinătate se oficiază slujbe de pomenire pentru toți cei care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru credință, libertate, dreptate și apărarea țării.

Tradiții și obiceiuri de Înălțare

În multe zone din țară se păstrează obiceiuri vechi: oamenii își pun la brâu frunze de nuc – se spune că și Iisus ar fi avut la Înălțare – și se bat simbolic cu leuștean, pentru a fi feriți de boli și de rele, transmite bzi.ro

Vitele sunt și ele bătute ușor cu leuștean, pentru a fi sănătoase și a da rod bun. Se taie puțin păr din cozile lor și se îngroapă într-un furnicar, rostind: „Să dea Dumnezeu să fie atâția miei și viței câte furnici sunt în acest furnicar!”. Mai mult, gospodinele nu trebuie să împrumute sare și nici să facă foc în casă, fiindcă se crede că vacile nu vor mai da lapte.

De Înălțarea Domnului nu se spală rufe și nici nu se fac treburi în gospodărie, deoarece este o sărbătoare cu cruce roșie.

Tot în această zi se sfințesc plantele de leac: leuștean, alun, paltin. Se fac pomeni pentru cei adormiți, cu brânză, ceapă verde, pâine caldă și rachiu.

În această zi se dă de pomană pentru sufletele celor morți, iar din pachete nu lipsesc ceapa verde, brânza, pâinea și rachiul.

Este și ultima zi în care se mai mănâncă ouă roșii. Bătrânii spun că, pentru a avea recoltă bogată, semănatul trebuie încheiat până la Înălțare.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Cuplu agresat după ce a atras atenția unui șofer că a parcat pe locul pentru persoane cu dizabilități

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole