Când pică Paștele în 2025

de | 11.01.2025 08:50 | Național, Lifestyle

Anul acesta, Paștele Ortodox și Paștele Catolic vor fi celebrate în aceeași zi. Ambele sărbători de Învierea Domnului vor avea loc pe 20 aprilie 2025.

De asemenea, sărbătoarea de Florii va fi marcată pe 13 aprilie 2025 pentru ambele ramuri ale creștinismului, relatează basilica.ro

Paștele, cunoscut și sub numele de Învierea Domnului, este una dintre cele mai importante sărbători creștine, sărbătorită de milioane de credincioși din întreaga lume. Aceasta sărbătoare celebrează învierea Mântuitorului Iisus Hristos, la trei zile după ce a fost răstignit pe cruce.

De ce variază data Paștelui?

Data Paștelui este stabilită în funcție de prima lună plină după echinocțiul de primăvară, conform unui calcul care îmbină ciclurile solare și lunare. Această formulă, stabilită de Primul Conciliu de la Niceea din anul 325 d.Hr., este cunoscută sub numele de ciclu pascal. În ultimii ani, Paștele Ortodox și Catolic a fost sărbătorit cu o diferență de 1-5 săptămâni, deoarece Biserica Ortodoxă utilizează calendarul iulian, iar Biserica Catolică se bazează pe calendarul gregorian.

Ultima dată când Paștele Ortodox și Catolic au căzut în aceeași zi a fost în 2017, pe 16 aprilie.

Când pică Paștele în următorii ani?

Potrivit sursei citate, Paștele Ortodox în următorii ani se va sărbători astfel:

  • Paștele Ortodox 2026 – 12 aprilie;
  • Paștele Ortodox 2027 – 2 mai;
  • Paștele Ortodox 2028 – 16 aprilie;
  • Paștele Ortodox 2029 – 8 aprilie;
  • Paștele Ortodox 2030 – 28 aprilie.

În ceea ce privește Paștele Catolic, acesta se va sărbători astfel:

  • Paștele Catolic 2026 – 5 aprilie;
  • Paștele Catolic 2027 – 28 martie;
  • Paștele Catolic 2028 – 16 aprilie;
  • Paștele Catolic 2029 – 1 aprilie;
  • Paștele Catolic 2030 – 21 aprilie.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Situația traficului în această dimineață

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Florii