Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 65, pe raza localității Bradu, în zona TSV.
Din primele informații, în evenimentul rutier sunt implicate trei vehicule.
La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Bradu cu o autospecială, alături de un echipaj SAJ.
Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că în eveniment sunt implicate trei autoturisme.
Din păcate, în urma impactului unul dintre acestea a părăsit partea carosabilă și a ajuns în șanț, iar o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceasta a fost preluată de către echipajul medical sosit la fața locului.

Echipajul medical a preluat o persoană.
Pompierii asigură măsuri specifice, până la înlăturarea oricărui pericol.”, transmite ISU Argeș
În zona accidentului traficul se desfășoară îngreunat.
Foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(VIDEO) Unde a fost găsit tânărul care l-a înjunghiat mortal pe taximetristul din Albota












