Un incendiu puternic a avut loc, sâmbătă, 16 mai, într-o gospodărie din comuna Oarja, unde o casă a fost cuprinsă de flăcări. Evenimentul a fost raportat pe strada Nucului.
Conform informațiilor transmise luni, 18 mai, de reprezentanții ISU Argeș, la fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Bradu.
Salvatorii au constatat că focul se manifesta la nivelul acoperișului, care a fost afectat pe o suprafață de circa 15 mp. De asemenea, aproximativ 10 mp din izolația casei au ars în urma incendiului.
Flăcările amenințau să se extindă la întreaga locuință. Prin intervenția rapidă a pomierilor, riscul propagării incendiului a fost eliminat, iar casa a fost salvată.
Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime. Primele verificări arată că incendiul ar fi izbucnit din cauza jarului purtat de vânt și căzut pe materiale combustibile.
Un alt incendiu s-a produs, sâmbătă, în orașul Ștefănești, în interiorul unui garaj. Zeci de kilograme de mase plastice și textile au ars.
Forțele de intervenție ajunse la eveniment, au constatat că în interiorul unei construcții (garaj) se afla un banc de lucru, care prezenta fumegații. În urma incidentului, au mai ars aproximativ 40 kg de mase plastice și în jur de 20 kg de materiale textile. Nu au fost identificate victime, iar, din primele informații, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.
Foto (descriptiv) necenzuratph.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:












