Bărbatul care a câștigat aproape 10 milioane de euro la tragerea Loto 6/49 din 14 noiembrie 2024 a mers astăzi la sediul central al Loteriei Romane, de unde și-a ridicat marele premiu.
Potrivit Loteriei Române, câștigătorul, un bărbat din Galați, are peste 40 de ani și joacă la loto de mai bine de 10 ani.
Soția sa a fost cea care i-a dat vestea că a câștigat premiul cel mare, iar câteva dintre numerele care i-au adus noroc au o semnificație personală pentru acesta.
Câștigătorul este din Galați, are peste 40 de ani și joacă la loto de peste 10 ani, iar în ultimul an a jucat constant la Loto 6/49. Soția a fost cea care i-a dat vestea că s-a câștigat premiul cel mare. O parte dintre numerele care i-au purtat noroc au o semnificație personală. Jucătorul ne-a mai declarat faptul că, de-a lungul timpului, a mai obținut și alte câștiguri mai mici, inclusiv de categoria a II-a.”, au transmis reprezentanții Loteriei Române
Biletul câștigător a fost jucat la agenția 17-034 din Galați și a fost completat cu 630 de variante la Loto 6/49 și o variantă la Noroc. Pe lângă premiul de categoria I, biletul norocos a înregistrat și 24 de câștiguri de categoria a II-a, 90 de câștiguri de categoria a III-a și 80 de câștiguri de categoria a IV-a, valoarea totală a câștigurilor ajungând la 47.907.105,64 lei.
Câștigătorul a ales să rămână anonim, dar a transmis un mesaj pentru ceilalți jucători: „Am jucat întotdeauna cu speranța că voi câștiga. Cine nu joacă, nu câștigă!”
Foto: Loteria Română/cancan.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Societate din Ștefănești, amendată cu 10.000 de lei pentru nereguli silvice