Altădată uniți măcar în jurul unui grătar cu mici, românii au fost, anul acesta, mai dezbinați ca niciodată. Unii au ieșit în stradă și au huiduit clasa politică, alții au ieșit în stradă și au pupat mânușițele familiei Georgescu, ieșită la o baie de mulțime, iar o altă parte a stat în fața televizoarelor, înjurând și clasa politică, și Georgeștii. Cert este că mai nimeni nu a sărbătorit, iar Hora Unirii s-a transformat într-o bezmetică horă a dezbinării, pe alocuri grețoasă dacă privim la gurul Călin Georgescu, cel care a reușit să capitalizeze furia populară în ciuda inepțiilor pe care le scoate pe gură.
Omul de afaceri Cătălin Gherzan consideră că Mica Unire ar fi trebuit să ne ofere încă o dată prilejul să pricepem ceva din lecțiile trecutului. Acesta este de părere că istoria nu trebuie doar comemorată, ci și trăită prin deciziile noastre de zi cu zi.
„Înțelepciunea unui popor se construiește și se consolidează prin cunoașterea și asumarea istoriei sale. Mica Unire nu a fost doar un simplu act administrativ, ci un moment de conștiință națională. Liderii de atunci au înțeles că numai prin unitate se poate depăși fragmentarea și vulnerabilitatea în fața forțelor externe. În prezent, ne confruntăm cu tentația de a cădea pradă discursurilor extremiste care promovează divizarea și ură. Aceste ideologii amenință nu doar pacea socială, ci și apartenența noastră la proiectul european. Uniunea Europeană, deși perfectibilă, reprezintă un spațiu al cooperării și al valorilor comune, exact așa cum Mica Unire a fost o platformă pentru construirea României moderne. Abandonarea acestui proiect ar însemna repetarea greșelilor trecutului, când fragmentarea și lipsa unei viziuni comune ne-au vulnerabilizat. În vremuri dominate de dezinformare și populism, trebuie să ne amintim că puterea noastră stă în unitate și în colaborare.
Un alt mesaj al Micii Uniri este importanța dialogului și a evitării conflictelor interne. Diviziunile au fost dintotdeauna puncte slabe exploatate de factori externi. Astăzi, în fața ascensiunii discursurilor care polarizează societatea, este vital să promovăm respectul reciproc și coeziunea socială. Fie că vorbim despre păstrarea identității noastre în cadrul Uniunii Europene, despre combaterea extremismului sau despre necesitatea de a rămâne uniți în fața provocărilor interne, lecțiile Micii Uniri sunt fundamentale. Istoria nu trebuie doar comemorată, ci și trăită prin deciziile noastre de zi cu zi. Alegând să fim uniți, rămânem fideli spiritului celor care, acum 164 de ani, au avut curajul de a construi un viitor mai bun pentru toți românii.”, ne-a declarant Cătălin Gherzan.
Material realizat de Iulia Bădulescu.
Sursă foto: ediția tipărită.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Atenție, șoferi! Se circulă în condiții de ceață pe mai multe drumuri din țară