Căteasca. A încălcat ordinul de protecţie şi a ajuns după gratii. A mers la locul de muncă al fostei concubine și i-a furat telefonul

de | 10.07.2024 16:06 | Eveniment, Județean

Un bărbat de 62 de ani, din Căteasca, a ajuns după gratii după ce a încălcat de mai multe ori ordinul de protecție și și-a tâlhărit fosta concubină.

Potrivit IPJ Argeș, pe 09 iulie, bărbatul s-ar fi prezentat la locul de muncă al fostei concubine, unde, prin acte de violență, i-ar fi furat telefonul mobil, încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecție, emis de instanță.

Nu a fost însă singura dată când bărbatul a încălcat ordinul de protecție.

Potrivit cercetărilor, la data de 24 iunie, argeșeanul ar fi deposedat-o, tot prin violență de telefonul mobil, iar la data de 08 iulie, a încercat să ia legătura cu ea, la locul de muncă al acesteia.

Femeia a sesizat Poliția, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse.

Ieri, 09 iulie, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de
pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Incendiu în zona stadionului din Pitești

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Căteasca | Pitești

Ultimele articole