Câți bani se dau pentru ajutorul de deces în 2025

de | 07.01.2025 20:11 | Național, Economic, Importante

Începând cu anul 2025, valoarea ajutorului de înmormântare acordat de stat va fi mult mai mare decât anul trecut, ca urmare a creșterii salariului minim pe economie și modificării punctului de referință.

Acest ajutor se acordă la decesul unei persoane asigurate dar și neasigurate. De el poate beneficia o singură persoană, fie un membru al familiei, fie orice persoană care dovedește cu documente că a plătit cheltuielile de înmormântare.

Punctul de referință a crescut în acest an, ajungând 91 de lei, în loc de 81, cât a fost în 2024, notează bugetul.ro

Dacă în 2024 persoanele asigurate primeau 7.567 de lei, iar cele neasigurate 3.784 de lei, în 2025 valorile cresc la 8.354 de lei pentru cei asigurați și 4.177 de lei pentru cei neasigurați. Această creștere vine să reducă povara financiară în momentele dificile.

Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, ajutorul de deces se acordă în cazul decesului:

  • asiguratului;
  • pensionarului;
  • persoanei care, în ultimele 6 luni anterioare decesului, a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, indiferent de stagiul de cotizare realizat în această perioadă;
  • persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, iar în cazul copilului cu handicap până la 3 ani, respectiv până la 7 ani, dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză era asigurată obligatoriu;
  • unui membru de familie al asiguratului, pensionarului sau al persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului,  care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.

Actele necesare pentru a primi ajutor de înmormântare

Pentru a putea beneficia de ajutorul de stat se completează o cerere. Pe lângă aceasta mai sunt necesare și următoarele documente:

  • certificat de deces (original şi copie);
  • act de identitate al solicitantului (original şi copie);
  • acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
  • dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
  • adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).
  • adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.
  • dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces, după caz.

Ajutorul de deces se acordă într-un timp relativ scurt, de obicei în termen de 3 zile lucrătoare de la depunerea cererii și a documentelor complete.

foto descriptiv evz.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Gata vacanța! Elevii se întorc la școală mâine

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole