Serviciile sunt suprasolicitate cu afecțiuni minore și din cauză că totul este gratuit!
Reforma ar putea aduce schimbări majore și la nivelul spitalelor de urgență.
„O altă problemă a sistemului public așa cum este el organizat azi este că majoritatea celor care ajung la Unitățile de Primiri Urgențe, cam 90%, sunt pacienți de cod verde. Adică afecțiunile pe care le prezintă puteau fi tratate foarte bine fie de către medicul de familie, fie de către medicii specialiști, în ambulatoriu. Pentru că nu au statut de asigurat, aceștia vin însă la spital, unde știu că sunt primiți oricum și astfel încarcă serviciile de Primiri Urgențe. Reforma propusă de guvernul Bolojan ar putea conduce la o mai bună utilizare a resurselor din sănătate. Dacă mai mulți pacienți vor deveni asigurați, vor merge la medicul de familie sau în ambulatoriu, nu la urgență, pentru afecțiuni minore. Asta înseamnă spitale mai eficiente și pacienți tratați mai rapid și mai corect.”, a mai explicat șeful CAS Argeș, Ionuț Gheorghe.
Și în ceea ce privește tendința de a abuza de serviciile de urgență, românii sunt campioni la drepturi, dar nu și la obligații.
Pentru cei care consideră că orice durere de burtă, boală cronică netratată la timp, migrenă puternică, măsea cu infecție, lovitură în cot veche de 5 zile sau te mai miri ce altă afecțiune este oportun să se prezinte la Serviciile de Primiri Urgențe, neînțelegând conceptul de urgență medicală versus îngrijire medicală, e datoria sistemului să îi trateze oricând, la orice oră, în orice loc și gratuit. Cei mai mulți dintre aceștia nu plătesc 1 leu contribuție la sistemul de sănătate, fiind încadrați în lunga listă a celor care beneficiau de servicii medicale fără a fi asigurați.
În realitate, în țările la care se raportează cetățenii români și în sistemele pe care le văd la televizor, această abordare i-ar costa mii de euro la fiecare prezentare și – cu siguranță – ar descuraja abuzarea sistematică a sistemului de urgență național pentru probleme medicale care pot fi rezolvate la nivel de firul ierbii sau în cabinetele de ambulatoriu, mai ales dacă nu plătești asigurare.
Câți români s-ar mai duce la UPU pentru orice dacă s-ar plăti serviciile de urgență?
Am analizat, cu ajutorul surselor publice de informare, cam cât ar însemna aceste prezentări dacă ar trăi în altă țară din Europa. Nu mai vorbim despre USA, acolo unde – dacă nu plătești – mori liniștit la ușa spitalelor în foarte multe state.
România. Cetățenii români neasigurați au acces complet și gratuit la serviciile de urgență medicală (Unitățile de Primiri Urgențe și ambulanță). Doar Spania mai asigură aceleași condiții.
Germania. Tratamentul de urgență este garantat (adică spitalele nu îi refuză), dar – dacă pacientul nu este asigurat – primește factura pentru toate serviciile: consultație, spitalizare, investigații. Costurile pot fi uriașe, iar spitalele pot recurge la acțiuni juridice pentru recuperare.
Franța. Accesul imediat este garantat, dar – dacă persoana nu este afiliată la sistemul PUMA sau nu e eligibilă pentru AME – tratamentul este facturat integral. Există posibilitatea aplicării retroactive pentru acoperire.
Italia. Serviciile de urgență sunt gratuite pentru orice persoană, inclusiv neasigurați. Codul STP permite tratamente esențiale. Pentru internări sau tratamente extinse, pot apărea însă costuri pe care le suportă pacientul.
Austria. Accesul este permis la spital, dar costurile sunt suportate de pacient, dacă nu este asigurat. Spitalele tratează urgențele, dar facturează integral orice intervenție.
Elveția. Tratamentul de urgență este obligatoriu, dar fiecare serviciu este complet facturat. Fără asigurare, costurile pot fi extrem de ridicate.
Olanda. Tratarea urgenței este obligatorie, dar pentru cetățenii neasigurați costurile sunt integral facturate. Uneori se cere avans financiar.
Belgia. Serviciile de urgență sunt oferite, dar cetățenii neasigurați plătesc integral. Pot primi sprijin social după anchetă.
Țările nordice (Suedia, Danemarca, Norvegia). Urgențele sunt tratate indiferent de statutul asigurării. Cetățenii neînregistrați în sistem primesc facturi semnificative. Coplățile pot ajunge la 200–500 de euro doar pentru consultații.
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Raportul păgubos: doar 30% dintre argeșeni plătesc sănătate pentru toți ceilalți