Dragoș Predescu, prefectul județului Argeș, a anunțat suspendarea probei practice pentru permisul de conducere din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Măsura, menită să asigure siguranța candidaților, a fost luată în contextul avertizărilor pentru ninsoare și temperaturi scăzute. Cei 76 de candidați programați pentru astăzi vor fi reprogramați pentru săptămâna viitoare, în timp ce autoritățile monitorizează situația din teren, având în vedere nevoile persoanelor vulnerabile.
“Proba practică pentru permis se suspendă astăzi din cauza condițiilor meteo. Este o măsură de siguranță și candidații vor fi reprogramați săptămâna viitoare.
Se circulă în condiții de iarnă în tot județul Argeș. Nu avem drumuri blocate. Chiar dacă s-a acționat pe cele mai multe șosele, am decis să fie suspendată testarea practică pentru permisul de conducere.
Este mai sigur ca proba să fie susținută în condiții în care să poată fi executate toate elementele ce fac parte dintr-o astfel de testare.
La Pitești erau programați pentru astăzi 76 de candidați. Toți vor fi reprogramați.
Suntem sub avertizare meteo pentru ninsoare și temperaturi scăzute.
Sunt în legătură cu primarii argeșeni și cu reprezentanții instituțiilor care intervin în situații de urgență. Este important să fie monitorizate atent persoanele singure, vulnerabile, persoanele fără adăpost pentru că se anunță temperaturi de până la minus 10 grade Celsius.
Le mulțumesc tuturor celor care sunt în teren și muncesc!
Sunt în permanentă legătură cu dumneavoastră, argeșenii, și îmi puteți sesiza orice probleme de care vă loviți!”, a transmis Dragoș Predescu, prefectul de Argeș.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Dragos Predescu și ediția tipărită.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
(VIDEO) Vremea le-a făcut mari probleme șoferilor! Zeci de tamponări în Argeș