anchetaonline.ro

Cazurile de infecție cu virusul West Nile, în creștere. O persoană și-a pierdut viața

de | 12.10.2025 16:20 | Național, Eveniment

Potrivit datelor transmise de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), de la începutul perioadei de supraveghere a infecției cu virusul West Nile, respectiv din 2 iunie 2025 până la data de 9 octombrie 2025, în România au fost înregistrate 43 de cazuri, dintre care 37 confirmate și 6 cazuri probabile.

Din păcate, a fost înregistrat și un deces. O persoană din județul Brăila și-a pierdut viața din cauza infecției cu virusul West Nile.

Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în rândul persoanelor vârstnice, grupa de vârstă 70–79 de ani fiind cea mai afectată, cu 21 de cazuri. Câte un caz a fost raportat la grupele de vârstă 10–19 ani și 30–39 ani, două cazuri la categoria 40–49 de ani, șapte la 50–59 de ani, opt la 60–69 de ani și trei cazuri la persoanele de peste 80 de ani.

Cazurile de infecție cu virusul West Nile au fost raportate în mai multe județe ale țării. Cele mai multe s-au înregistrat în București (13) și Galați (6), urmate de Brăila (5), Ilfov (3), Iași (2) și Timiș (2). Câte un caz a fost raportat în județele Alba, Botoșani, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Prahova, Sibiu, Sălaj, Teleorman, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

Recomandările INSP

În acest context, specialiștii INSP fac mai multe recomandări pentru populație:

* să evite expunerea la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi;

* să utilizeze substanțe chimice repelente pentru țânțari;

* să împiedice pătrunderea țânțarilor în casă (prin plase de protecție la ferestre);

* să asigure desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei;

* să îndepărteze recipientele de apă stătută și gunoiul menajer din gospodărie.

Foto descriptiv/arhivă

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Tricolorii înfruntă astăzi Austria în preliminariile CM 2026

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole