Centrul Cultural Pitești – Lista evenimentelor din perioada 12-18 august

de | 12.08.2024 09:01 | Cultură, Pitești

Noi evenimente deosebite organizate în această săptămână de Centrul Cultural Pitești.
Acestea pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile.
CC Pitești
Iată care este programul evenimentelor cultural-educative și de dezvoltare personală anunțat în perioada 12 – 18 august 2024:
• Recitalul de muzică folk-hop „Ultimele zile ale ultimei păci”, susținut de M.C. Grăilă, pe numele real Octavian Dărmănescu, muzeograf, scriitor, cantautor, eveniment care va avea loc luni, 12 august, de la ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
• Dialogul cu tema „Constelații familiale”, în cadrul proiectului cultural-motivațional „Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, având-o invitată pe Corina Elena Radu, psihoterapeut, eveniment care se va desfășura luni, 12 august, de la ora 17:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
• Prelegerea cu tema „Muștarul: o istorie culturală”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Istorie și istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document „Restituiri Pitești”, dr. în istorie Marin Toma, eveniment care va avea loc online, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, luni, 12 august, de la ora 20:00.
• Dialogul cu tema „Lada de zestre”, în cadrul proiectului cultural „Povești pictate”, coordonat de artistul plastic Mihaela Viorela Martin, având-o invitată pe Cristiana Georgiana Ruptureanu, artist plastic, poetă stabilită în Belgia, eveniment care se va desfășura marți, 13 august, de la ora 13:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
• Prelegerea cu tema „Iubirea, fundamentul educației copilului”, susținută de Laura Gabriela Nițescu, trainer de dezvoltare personală, terapeut, profesoară de limba și literatura franceză, eveniment care va avea loc marți, 13 august, de la ora 15:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
• Prelegerea cu tema „Marin Preda – Marele (scriitor) singuratic”, în cadrul proiectului „Biografii triste și destine tragice din istoria literară”, susținut de criticul literar, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Magda Grigore, eveniment care se va desfășura marți, 13 august, de la ora 17:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
• Prelegerea cu tema „Piteștiul adolescenței mele. Amintiri și file de roman”, în cadrul proiectului „Teme culturale în emoții raționale”, susținut de scriitorul, eminescologul, profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, miercuri, 14 august, de la ora 11:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
• Prelegerea cu tema „Alimente crescute în lumină și umbră – Alimente conținute de cămara chinezească”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Călătorie în științe neconvenționale – Feng Shui”, susținut de Sorin Dinu, specialist în Feng Shui, eveniment care va avea loc miercuri, 14 august, de la ora 13:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
• Lansarea volumului de poezie „Priviri”, de Michelle Martin, eveniment editorial în cadrul proiectului cultural „Povești pictate”, coordonat de artistul plastic Mihaela Viorela Martin, miercuri, 14 august, de la ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
• Tabăra Națională de Creație Plastică – „Pictură, Grafică Pitești”, ediția a IX-a, eveniment organizat de Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Pitești, în perioada 16 – 23 august 2024, curator: artistul plastic Stela Maria Lucici, vicepreședintele Filialei Pitești a U.A.P.R. La tabără participă șapte artiști plastici de notorietate din România și un invitat, artist plastic din Bulgaria, care vor realiza câte două lucrări ce vor intra, conform regulamentului taberei, în patrimoniul Centrului Cultural Pitești: Mariana Constantinescu, din Constanța, Carmen Poenaru, din Bacău, Carmen Chițan, din Bacău, Marinella Dumitrescu, din București, Vladimir Ene, din București, Gheorghe Coman, din București, Sever Moldovan, din Bistrița-Năsăud, Illya Yankov, din Bulgaria. Vernisajul expoziției Taberei Naționale de Creație Plastică – „Pictură, Grafică Pitești” se va desfășura miercuri, 21 august, de la ora 17:00, la Galeria de Artă METOPA din Pitești.
Foto: Facebook Centrul Cultural Pitești
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole