Sănătatea argeșenilor primește un impuls important: finanțarea europeană pentru Centrul de Politraumă Pitești și Laboratorul de Radioterapie al Spitalului Județean de Urgență Pitești a fost aprobată. Proiectele, incluse în Programul „Sănătate” 2021–2027, vor aduce servicii medicale moderne mai aproape de pacienți și reprezintă un pas concret spre un sistem sanitar performant în județul Argeș.
”Vești bune pentru sănătatea argeșenilor!
După luni de eforturi și negocieri, putem confirma că finanțarea europeană pentru cele două proiecte esențiale din sănătatea argeșenilor este asigurată, iar implementarea lor urmează să înceapă.
Guvernul României și Comisia Europeană au decis finanțarea din Programul Sănătate 2021–2027, iar în perioada următoare vor fi semnate noile contracte de finanțare.
Printre cele nouă proiecte majore de investiții la nivel național se află și cele două investiții importante pentru județul Argeș:
- Centrul de Politraumă Pitești
- Laboratorul de Radioterapie al Spitalului Județean de Urgență Pitești
Aceste investiții vor aduce tratamente moderne mai aproape de pacienți și vor oferi o șansă reală la însănătoșire – aici, acasă, fără drumuri lungi prin țară.
Este încă un pas important spre un sistem medical modern, eficient și european, construit prin colaborare, responsabilitate și perseverență.
Mulțumiri echipelor care au lucrat la aceste proiecte – dovadă că atunci când există viziune, seriozitate și perseverență, putem transforma planurile în rezultate concrete”, a anunțat senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB CJ Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Controlează-ți sănătatea! Testări gratuite pentru locuitorii din Mioveni, pe 14 noiembrie













