Certificatul RAR AutoPass, obligatoriu pentru vânzarea mașinilor second-hand din 1 decembrie 2024

de | 19.11.2024 15:54 | Național, Lifestyle

Începând cu 1 decembrie 2024, șoferii care doresc să vândă un autoturism second-hand în România sunt obligați să obțină certificatul RAR AutoPass. Acest document, emis de Registrul Auto Român (RAR), conține informații esențiale despre istoricul mașinii.

Ce conține certificatul RAR AutoPass?

Potrivit digi24.ro, certificatul va conține informații din registrul electronic al vehiculului, precum: istoricul citirilor odometrului, detalii despre intervenții minore realizate în ateliere autorizate (reparații ușoare), informații privind reparațiile cauzate de accidente grave care au afectat sistemele de direcție, frânare sau structura de rezistență a vehiculului, precum și date referitoare la inspecțiile tehnice periodice.

Purtătorul de cuvânt al RAR, Roxana Dima, a explicat pentru Digi24 că acest certificat este menit să crească transparența în tranzacțiile auto și să combată fenomenul manipulării datelor vehiculelor, precum falsificarea kilometrajului.

RAR AutoPass este un instrument prin care putem diminua sau limita acest fenomen extins de manipulare a unor date esențiale, care pot face diferența la comercializarea unui autovehicul. Conceptul RAR AutoPass, document legiferat ulterior, a pornit de la speța modificărilor odometrului (kilometrajului) care a luat amploare în ultimii ani, RAR încercând, astfel, să protejeze persoanele de bună credință care doresc să achiziționeze o mașină și să cunoască din start istoricul acesteia. În acest fel, manipularea odometrului va fi mult mai ușor de depistat.

Vânzătorul care nu are nimic de ascuns și furnizează cumpărătorului date corecte ale autoturismului are tot interesul să solicite acest document de la RAR, pentru a putea vinde în condiții de transparență totală. Certificatul RAR AutoPass va fi obligatoriu, în momentul tranzacției, persoanelor care vând un autovehicul începând cu 1 decembrie 2024.”, a declarat pentru Digi24 Roxana Dima, purtător de cuvânt Registrul Auto Român (RAR).

Certificatul poate fi solicitat online pe platforma RAR, fără a fi necesară prezentarea fizică a autoturismului. Costul documentului este de 42 de lei. Acesta poate fi eliberat atât vânzătorului, cât și cumpărătorului.

Certificatul eliberat va fi valabil timp de 60 de zile de la emitere și va fi disponibil la cerere, contra cost, pentru autoturismele cu maximum opt locuri pe scaune (excluzând locul conducătorului).

Certificatul RAR AutoPass este un document digital care poate fi solicitat de la instituția statului (RAR) prin intermediul site-ului (Rarom.ro), fără a fi necesar ca solicitantul să se prezinte cu autovehiculul la vreuna dintre reprezentanțele Registrului. Pe măsură ce baza de date se va popula suficient de mult, solicitanții vor putea primi și informații despre kilometrajul vehiculului înainte ca acesta să fi fost adus în Romania, date provenind din service-urile mărcii respective sau rechemări care au fost stabilite de producătorul autovehiculului în speță. Pretul documentului este de doar 42 de lei în 2024″, a mai declarat purtătorul de cuvânt RAR.

RAR avertizează că certificatul AutoPass nu include date despre reparațiile efectuate în ateliere neautorizate. Pentru o analiză mai detaliată, RAR oferă serviciul suplimentar „RAR eXpert”, un raport complet de expertiză realizat la sediile din București și Cluj, care verifică inclusiv daunele ascunse.

Există riscul ca un autoturism să fi fost reparat într-un service neautorizat, care nu colectează ori nu distribuie datele și, în acest caz, certificatul RAR AutoPass nu are cum să conțină aceste reparații. Din acest motiv, Registrul Auto Român oferă un serviciu suplimentar, contra cost, denumit “RAR eXpert” care, cu ajutorul specialiștilor în domeniu poate furniza informații clare și complexe despre starea mașinii, dacă aceasta a suferit sau nu daune ascunse ori dacă i-a fost modificat kilometrajul. Mai exact, serviciul oferit de RAR este un raport complet de expertiză care oferă garanția că, autovehicului pe care vrei să îl cumperi, este în regulă, iar identitatea este reală, cea stabilită de producător. Pentru această verificare, activitatea se desfășoară la sediul RAR Grivița, București, și RAR Cluj, iar prezența autovehiculului în locație este obligatorie”, conchide purătorul de cuvânt RAR Roxana Dima.

Noua măsură are ca scop protejarea cumpărătorilor de bună credință de eventualele probleme ascunse ale autoturismelor și asigurarea unor tranzacții corecte.

sursă foto Facebook Registrul Auto Român Oficial

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ceremonia de depunere a jurământului militar de către noii subofițeri încadrați direct la Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Cluj | Registrul Auto Român

Ultimele articole